Zeci de mii de oameni au ajuns la munte în weekend. Coadă kilometrică pe Transfăgărășan

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de mii de oameni au ajuns la munte. La Brașov cei care au vrut să facă un grătar în pădure s-au trezit devreme ca să prindă un loc liber.

Iar pe Transfăgărășan, ultimii doi kilometri din șoseaua ce ajunge la Bălea Lac au fost două șiruri de mașini care s-au mișcat foarte încet.

Coloana de mașini care au încercat să urce spre Bălea Lac se întindea la amiază pe câțiva kilometri. Unii turiști nu au mai avut răbdare să aștepte așa că au parcat pe margine și au pornit pe jos.

Turist: „Azi am nimerit mai bine un pic. Foarte norocoși.”

Reporter: „Cu ce o să vă umpleți ziua?”

Citește și
poiana brașov
Primul parc din România dedicat pasionaților de mountain bike a fost amenajat în Poiana Brașov
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Turist: „Cu vederea, cu poze, cu priveliștea și ceva de mâncare și apoi acasă, sperăm să nu mai prindem chiar așa cozi.”

Șofer: „Am așteptat foarte mult, mai ales aici e jale rău. A durat. Cam jumătate de oră. Dar avem răbdare, ce să facem.”

Octavian Turcu, cabanier: „Dacă vor să se bucure de o plimbare, să vină în cursul săptămânii când e mult mai liber şi relaxant. Evita statul în trafic care creează doar nervi. Pot să lase maşinile mai jos în parcări, să facă câţiva paşi la o plimbare ca de fapt de aia se vine la munte, să se plimbe, nu doar pentru un selfie.”

Zona lacului Bălea este ticsită de turiști și comecianți. Aici sunt cabanele și câteva zeci de tarabe cu mâncare, suveniruri și alte mărunțișuri. Cei pregătiți de o plimbare mai lungă pot descoperi la pas potecile care duc spre vârful munților Făgăraș nu departe de acest furnicar. Peisajele sunt spectaculoase, iar aglomerația rămâne jos, în vale.

Turistă: „Drumul este foarte frumos, drumul e chiar mai frumos decât aici în zona lacului.”

Șoseaua Transfăgărășan este deschisă până la finalul lunii octombrie.

Și la Brașov, la Pietrele lui Solomon a fost aglomerație. Oamenii au căutat un loc pentru grătar care să fie aproape și de râu, dar și la umbră. Mulţi au venit cu noaptea în cap.

Reporter: „Și ce ați făcut de la 7?”
Bărbat: „Am stat.. să iasă soarele."

Bărbat: „Am făcut foc, am curățat, am tăiat lemne. Am făcut o frigare cu jumări pe băț."

Reporter: „Merită așteptarea de la 7 dimineața?”
Femeie: „Da, păi ce să facem, dacă e aglomerat și nu se mai găsește loc."

Reporter: „Nu ați mai prins masă liberă?”
Femeie: „Nu, la cât de aglomerat e.”

După atâta așteptare, friptura, micii sau peștele au picat numai bine, iar când grătarele s-au mai răcorit, carnea fost înlocuită cu legume coapte pentru iarnă.

Cine nu a venit cu treabă, a luat la pas potecile umbrite.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Drumeția pe munte. Recomandările de care să ții cont pentru o excursie sigură
Drumeția pe munte. Recomandările de care să ții cont pentru o excursie sigură

Drumeția pe munte este una dintre cele mai plăcute activități în aer liber. Totuși, cei care doresc să urce pe munte trebuie să respecte o serie de recomandări înainte de a porni la drum. 

Primul parc din România dedicat pasionaților de mountain bike a fost amenajat în Poiana Brașov
Primul parc din România dedicat pasionaților de mountain bike a fost amenajat în Poiana Brașov

Poiana Brașov a devenit raiul celor pasionați de munte și de mersul cu bicicletă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă