Zece turiști s-au rătăcit pe munte cu un bebeluș de 11 luni după ei. Au dormit o noapte pe un pod improvizat pe o stâncă

rataciti munte caras
Opinia Timisoarei

Zece turişti, între care se aflau un bebeluş de 11 luni şi patru copii cu vârste până în 11 ani, din judeţul Timiş, au fost salvaţi, luni, de o echipă complexă plecată în căutarea lor pe Cheile Sălbatice ale Caraşului, în zona localităţii Iabalcea.

Turiştii se rătăciseră în zonă, duminică după-amiază, şi au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea pe un pod din lemne improvizat pe o stâncă, la o temperatură de 2 grade Celsius, transmite Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112, luni dimineaţa, imediat fiind alertaţi poliţiştii, jandarmii montani, angajaţi ai Serviciului Salvamont, dar şi rangerii, care să vină în sprijin cu o dronă pentru a repera mai rapid grupul de turişti.

"Reuşind să ia legătura telefonic cu unul dintre turişti, poliţiştii de la Secţia 1 Poliţie Rurală Reşiţa au aflat că cei cinci adulţi şi cinci copii, patru cu vârste de până la 11 ani şi un bebeluş de 11 luni, precum şi un căţel, plecaseră de duminică, de la ora 17,00, într-o drumeţie în zona respectivă, iar la un moment dat s-au rătăcit. Au ajuns într-o zonă fără semnal din Cheile Sălbatice ale Caraşului şi au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea pe un pod din lemne, improvizat pe o stâncă", a precizat sursa citată.

Din discuţiile purtate cu turiştii, poliţiştii au reuşit să stabilească zona în care se afla grupul şi, împreună cu jandarmii montani şi cu angajaţii Salvamont, în aproximativ două ore au ajuns la persoanele în cauză. Turiştii au fost aduşi în siguranţă în localitatea Iabalcea, unde îşi lăsaseră autoturismele personale.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

"Deşi erau speriaţi, înfriguraţi după ce şi-au petrecut noaptea sub cerul liber pe o temperatură de aproximativ 2 grade, şi obosiţi fizic, niciunul dintre turişti nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, putând să se întoarcă singuri acasă, în judeţul Timiş. Suntem bucuroşi că evenimentul s-a încheiat cu bine şi niciunul dintre turişti nu a păţit nimic având în vedere că în zonă trăiesc animale sălbatice şi vipere cu corn, iar terenul poate fi accidentat şi periculos pentru cei care se aventurează fără să cunoască locurile", afirmă IPJ Caraş-Severin.

Poliţiştii recomandă turiştilor ca înainte de a pleca în excursie la munte să se informeze despre itinerariu, gradul de dificultate al traseului, accesibilitate, porţiunile periculoase şi starea vremii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Concertele Coldplay în București: Cum ajungi la Arena Națională și ghid cu tot ce trebuie să știi dacă mergi la concerte
Concertele Coldplay în București: Cum ajungi la Arena Națională și ghid cu tot ce trebuie să știi dacă mergi la concerte

Coldplay vine în premieră, în România, pe 12 și 13 iunie 2024. Cele două concerte au înregistrat cea mai rapidă vânzare de bilete din țară.  

O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital
O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital

O minoră în vârstă de şase ani şi mama ei au ajuns la spital, miercuri dimineaţa, după ce au fost accidentate de o maşină pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute
Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost reţinute pentru 24 ore în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit marţi dimineaţă într-o remorcă pe strada Oneştilor din Oradea.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.