„Alocația este 250 de euro pe lună.” Crește numărul copiilor care se mută în străinătate

×
Codul embed a fost copiat

Cu peste cinci milioane de români plecați peste hotare crește și numărul copiilor care se mută în străinătate.

În medie, peste 12.000 părăsesc oficial România și sunt scoși din sistemul de plată a alocației pentru că o primesc pe cea din țara în care stau cu ai lor. În realitate, spun specialiștii, numărul lor este și mai mare, pentru că nu toți sunt înregistrați oficial.

După câteva slujbe sezoniere, Dorina și Cătălin au decis să se mute definitiv în Germania. Aici vor să îl crească și pe Eric, care va merge la creșă peste câteva luni.

Dorina Giurgiu: „Alocația este 250 de euro pe lună, dar pe lângă alocație, pentru mine cel mai important lucru este faptul că toate controalele pe care le am cu el nu costă pentru că sunt decontate de casa de sănătate.”

Iar sistemele de protecție și educație moderne din străinătate îi fac pe tot mai mulți părinți să-și ia copiii și să se mute din țară. Numai în ultimii ani au plecat legal peste două milioane de români, aproape 20% din forța de muncă, potrivit unui raport al Băncii Mondiale.

Citește și
Fetita
„Bunicii îi spun mamă, fiindcă ea m-a crescut”. Pese 500.000 de copii au cel puțin un părinte plecat în străinătate
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Asistăm la etapa a doua a migrației, spun specialiștii, când românii au ajuns să își întemeieze familii sau să îi aducă aproape pe cei rămași inițial acasă.

Potrivit datelor de la Ministerul Muncii, numărul copiilor care nu mai primesc alocație din România crește de la un an la altul.

Potrivit regulamentelor europene, este interzis cumul de prestații de același tip din două sau mai multe state ale UE.

Practic, un copil născut în România nu poate avea alocația și din țară și din străinătate și primește doar din statul unde locuiește alături de un părinte.

În 2022, au fost întregistrate peste 13.600 cereri pentru întreruperea temporară a plății alocației în România.

Cei mai mulți sunt în Germania, unde s-au înregistrat peste 6.600 de cereri, urmează Belgia, Austria, Olanda și Marea Britanie.

Dan Petre, sociolog: „De regulă, momentul în care copilul este integrat în sistemul de învățământ, în sistemul de protecție, familia își taie legăturile cu România.”

Mulți sunt și cei care pleacă fără forme legale, însă ajung în cele din urmă să-și înscrie copiii la școală, spun specialiști.

Potrivit INS, sunt aproape o jumătate de milion de români care au declarat că au reședința temporar în altă țară. Lor li se adaugă tinerii care pleacă la studii și nu se mai întorc.

Numai la Universitatea Politehnică din București, din cei peste 24.000 de studenți, mai bine de o mie pleacă anual cu diverse programe în străinătate, iar de la Universitatea din București aproape 500.

În toată țara vorbim de mii de adolescenți care își găsesc un alt drum peste graniță. Între timp în țară, rata natalității a ajuns la recorduri negative istorice.

Numărul copiilor născuți într-un a scăzut sub 180.000, în condițiile în care, în anii '90 erau peste 300.000.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Au fost devastați”. O familie cu 2 copii din Iași a rămas fără casă în prag de iarnă, după ce a fost distrusă de un incendiu
„Au fost devastați”. O familie cu 2 copii din Iași a rămas fără casă în prag de iarnă, după ce a fost distrusă de un incendiu

În prag de iarnă, o familie cu doi copii mici a rămas fără adăpost. Casa ridicată după zece ani de muncă în străinătate a fost mistuită de un incendiu.

„Bunicii îi spun mamă, fiindcă ea m-a crescut”. Pese 500.000 de copii au cel puțin un părinte plecat în străinătate
„Bunicii îi spun mamă, fiindcă ea m-a crescut”. Pese 500.000 de copii au cel puțin un părinte plecat în străinătate

O jumătate de milion de copii români cresc vegheați de un singur părinte sau de rude, pentru că cel puțin un adult din familie este plecat la muncă în străinătate.

Salvați Copiii România: Aproape 1 milion de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate
Salvați Copiii România: Aproape 1 milion de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate

Aproape un milion de copii au avut experienţa plecării unuia dintre părinţi în străinătate, potrivit unui studiu al organizaţiei Salvaţi Copiii România prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează Agerpres.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă