Vremea rea face ravagii în țară. O fetiță de 6 ani a murit, după ce un copac a căzut peste cortul în care se afla

×
Codul embed a fost copiat

Vremea rea din unele zone ale țării continuă să facă ravagii.

În Mureș, unde a fost cod portocaliu de vreme rea, o fetiță de șase ani și-a pierdut viața, după ce un copac smuls de vântul puternic a căzut peste cortul în care se adăpostea.

Au fost rănite şi mama, şi sora ei, care au fost apoi transportate la spital.

Vântul puternic a făcut probleme și în judeţele Cluj şi Bistrița, iar în Gorj, şuvoaiele de pe munte au lăsat o localitate fără apă potabilă.

Tragedia s-a petrecut seara trecută pe Valea Ilvei, din Munţii Călimani, unde o familie a mers într-o excursie de weekend. Şi-au instalat corturile într-o zonă neamenajată. Când au văzut că vremea se înrăutăţeşte, s-au adăpostit în corturi.

Citește și
cod furtuni
Cod roșu de furtuni în mai multe localități din țară. Zonele care sunt vizate

Balint Aniko, salvamont Mureș: "A fost o vijelie, a căzut un copac peste un copil."

Martorii spun că tatăl a încercat să își ferească copii, însă bradul uriaș a căzut în câteva secunde peste cortul în care se afla femeia cu cele două fetițe. Oamenii au chemat imediat ajutoare.

La fața locului au intervenit pompierii și mai multe echipaje de ambulanță. Din nefericire, pentru fetița de șase ani nu s-a mai putut face nimic.

Marian Pașcan, Detașament Pompieri Deda: "La sosirea echipajului am constatat o victimă de sex feminin care era prinsă sub crengile unui copac."

Femeia de 34 de ani s-a ales cu fractură la mână, iar fetiţa de cinci ani a fost rănită la cap şi la şold. Ambele au fost transportate la spital pentru îngrijiri. Și polițiștii s-au sesizat în acest caz.

Aurica Sabău, purtător de cuvânt IPJ Mureș: "Din primele cercetări, a reieșit că un copac ar fi căzut peste două minore de cinci și șase care se aflau într-un cort, împreună cu familia, pe un teren situat în zona Văii Ilvei."

Județul Mureș a fost sub cod portocaliu de vreme rea.

Și în Dej au fost probleme. Vântul a luat pe sus acoperișul unor clădiri, iar mai mulți copaci au fost doborâți la pământ. Pompierii au primit peste 100 de solicitări în urma fenomenelor meteo extreme.

Și în Bistrița, vântul a luat pe sus acoperișuri și a doborât copaci. Pe o stradă din oraș, un brad înalt a fost rupt și a ajuns să se sprijine de un bloc. Polițiștii au oprit temporar accesul pe stradă până când pompierii au degajat copacul.

Iar în Gorj, o ploaie în zona de munte a lăsat o comună fără sursă de apă potabilă. Autoritățile susțin că au fost nevoite să sisteze alimentarea cu apa.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Jumătate de țară, sub un cod galben de furtuni. Vremea este extrem de instabilă
Jumătate de țară, sub un cod galben de furtuni. Vremea este extrem de instabilă

Sâmbătă seară sunt anunțate vijelii în mai bine de jumătate de țară acoperită de un cod galben și unul portocaliu de vijelii și fenomene periculoase.

Cod roșu de furtuni în mai multe localități din țară. Zonele care sunt vizate
Cod roșu de furtuni în mai multe localități din țară. Zonele care sunt vizate

Meteorologii au emis, sâmbătă după-amiază, atenţionări nowcasting Cod roşu de ploi, descărcări electrice şi vijelii pentru zonele montane din judeţele Vâlcea şi Gorj.

Sute de români au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza caniculei
Sute de români au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza caniculei

Arșița va încinge țara până la începutul lunii august și va fi înlocuită, din când în când, și de vijelii și furtuni. Pe de altă parte, sute de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au expus prea mult la soare.

Cod portocaliu de averse și vijelii în Capitală. Bucureștenii au primit un mesaj RO-Alert
Cod portocaliu de averse și vijelii în Capitală. Bucureștenii au primit un mesaj RO-Alert

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri seara noi avertizări nowcasting Cod portocaliu de vijelie puternică pentru Capitală şi judeţul Ilfov, valabile până la ora 23:30.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă