Viscolul și zăpada au făcut prăpăd în țară. Un om a murit înghețat

×
Codul embed a fost copiat

A fost prăpăd, luni, în mai multe județe din țară aflat sub cod portocaliu de vreme severă. Zăpada căzută abundent și viscolul au creat probleme pe șosele.

Mai mulți oameni au ajuns la spital, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe un drum de coșmar, acoperit cu gheață. Din păcate, iarna a făcut și prima victimă. Un bărbat de 83 de ani din Mureș a fost găsit înghețat de frig, la numai câţiva metri de casă. Bietul om se întorcea de la magazinul din sat însă, cel mai probabil, a căzut, nu s-a mai putut ridica, iar trupul său a fost acoperit cu zăpada viscolită.

În Bistrița-Năsăud, a nins cu putere toată noaptea, iar cei care au pornit la drum au reușit cu greu să înainteze. Vântul năpraznic viscolea zăpada.

Pe DN 17D, între localitățile Salva și Mocod, un microbuz cu patru muncitori care se îndrepta spre Cluj, s-a răsturnat. Șoferul de 32 de ani a pierdut controlul volanului, mai ales că sub stratul de zăpadă era și gheață. Șoferul și pasagerii au fost preluaţi de ambulanţă.

Una dintre victime a fost transportată în comă la spital. Pentru că utilajele de deszăpezire au întârziat, administratorul drumului a fost amendat cu 4300 de lei. Ninsoarea abundentă i-a pus în dificultate și pe șoferii de tir din Pasul Tihuța. Au fost nevoiți să aștepte intervenția utilajelor.

Citește și
A fost atât de frig că au înghețat cascadele, cu peisaje care-ți taie răsuflarea. Regatul de gheață de la poalele Munților Gu
Cascadele au înghețat din cauza frigului. Regatul de gheață de la poalele Munților Gurghiului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români


Un bătrân a murit înghețat pe drum, în Mureș

În Mureș, iarna a făcut, din păcate, o victimă. Un bărbat de 83 de ani a fost găsit înghețat de frig, la câţiva metri de locuință. Bietul om se întorcea acasă, dar s-a împiedicat, probabil, și zăpada l-a acoperit.

Vecin: „Se vedea o negreață așa, ca o căciulă neagră, atât numai. L-o găsit poliția pe burtă picat și astupat de viscol, de zăpadă, vă dați seama, a nins pe el acolo și o înghețat de frig”

Vecin: „L-au scos de la criminalistică, ca un bolovan înghețat, ca o piatră”

Au fost probleme și în localitățile montane din Maramureș. În Pasul Gutâi a nins viscolit.

Și salvamontiștii s-au luptat cu nămeții pentru a ajuta doi bătrâni care locuiesc într-o zonă ruptă de civilizație, în creierii munților: o femeie de 80 de ani, imobilizata la pat, și un bărbat de 73 de ani, care i-a chemat pentru că se simțea rău.

Meteorologii au emis un cod portocaliu de viscol puternic, cu rafale de vânt de până la 140 km/h, în zone înalte din Carpații Meridionali și de Curbură. Avertizarea este valabilă din această seară de la ora 22, până mâine la ora 20.

În următoarele zile, România va fi împărțită între ninsori cu vânt puternic și temperaturi de primăvară, de până la 15 grade Celsius în zonele joase.
De mâine intră sub cod galben de vânt, cu până la 70 kilometri pe oră, și Dobrogea, Moldova și estul Munteniei. În Maramureş și Transilvania, va ninge.

Miercuri, vremea se va încălzi treptat, astfel că ziua vom avea temperaturi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă iar spre sfârșitul săptămânii, în zonele din sudul țării va fi chiar o vreme de primăvară, cu maxime de 15 grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Sfârșit tragic pentru un bărbat de 83 de ai din Mureș. A fost găsit înghețat, la câțiva metri de casă
Sfârșit tragic pentru un bărbat de 83 de ai din Mureș. A fost găsit înghețat, la câțiva metri de casă

Bietul om se întorcea de la magazinul din sat, însă, nu a mai apucat să ajungă acasă. Probabil s-a împiedicat, a căzut, iar zăpada viscolită l-a acoperit.

Cascadele au înghețat din cauza frigului. Regatul de gheață de la poalele Munților Gurghiului
Cascadele au înghețat din cauza frigului. Regatul de gheață de la poalele Munților Gurghiului

Valul de frig care a înghețat România în ultimele zile oferă un bun prilej de drumeții fotografilor și turiștilor fermecați de cascade.

Copilul găsit de scafandri după ce a căzut într-un lac înghețat a fost declarat decedat
Copilul găsit de scafandri după ce a căzut într-un lac înghețat a fost declarat decedat

Unul dintre adolescenții care au căzut sâmbătă într-un lac în localitatea braşoveană Dumbrăviţa a decedat.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă