Vioara lui George Enescu, care va fi scoasă la licitație luna aceasta, nu este autentică, susțin numeroase personalități

×
Codul embed a fost copiat

Vioara a 13-a a lui George Enescu, instrumentul de suflet al marelui compozitor, a fost scoasă la licitaţie, alături de o serie de obiecte de tezaur care i-au aparţinut.

UPDATE Luni, ora 10:40 - Obiectele despre care se spune că i-au aparținut lui George Enescu, printre care și o vioară, și care vor fi scoase la licitație luna aceasta, nu ar fi autentice.

Personalități precum Mihai Şora, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu , Gabriel Bebeşelea, Eugen Ciurtin, și Radu Vancu au semnat o petiție prin care cer ministrului Culturii să ia măsuri legale pentru a suspenda licitaţia programată de casa Historic pentru 22 septembrie şi să constituie un grup independent de experţi, format din profesionişti din domeniul juridic, muzicologic şi istoric, cu o probitate profesională de netăgăduit, care să facă cercetări şi să clarifice situaţia, iar rezultatele să fie comunicate transparent, potrivit News.ro.

"Actele prezentate până acum de Casa de licitații Historic nu pot demonstra proveniența celor două loturi și nici faptul că vioara Wolff 1885 prezentată i-a aparținut cu adevărat vreodată lui George Enescu, nici că i-ar fi fost oferită de Casa Regală a României, nici că nu au existat intervenții asupra ei, în ultimii ani", susțin semnatarii petiției.

---------------------------------------

Citește și
Calea Victoriei
„Balada” lui George Enescu a răsunat joi în toată țara. Momentul a marcat 140 de ani de la nașterea compozitorului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Obiectele de patrimoniu valorează sute de mii de euro şi sunt expuse publicului larg la Ateneul Naţional din Iaşi.

Obiectul unicat este un dar primit de George Enescu de la familia regală a României. În ultimii 60 de ani, vioara s-a aflat în posesia unei familii, care a hotărât acum să o vândă. Datorită stării impecabile, vioara poate fi văzută, dar şi auzită. Scurte recitaluri au fost interpretate de către o tânără violonistă.

Patricia Iacob violonistă: "Am emoții pentru că puțini violoniști au șansa într-o viață întreagă să cânte cu vioara lui Enescu".

Înainte de a intra în colecţia altei persoane, atât instrumentul, cât şi celelalte obiecte de tezaur pot fi văzute la Ateneul Naţional din Iaşi.

Andrei Apreotesei, managerul Ateneului National din Iași: "Poate ultima dată ca şansă să le putem observa. Sunt obiecte unicat, obiecte de tezaur, obiecte de patrimoniu. Sunt mici fărâme din istoria noastră ca popor".

Vioara va mai putea fi văzută până pe 22 septembrie, când va avea loc licitaţia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Colecție impresionantă cu discurile lui George Enescu a colecționarului... George Enescu. Are și piese unicat
Colecție impresionantă cu discurile lui George Enescu a colecționarului... George Enescu. Are și piese unicat

Cea mai mare colecție de discuri cu muzica lui George Enescu a fost prezentată joi, la Galaţi, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea marelui compozitor.

„Balada” lui George Enescu a răsunat joi în toată țara. Momentul a marcat 140 de ani de la nașterea compozitorului
„Balada” lui George Enescu a răsunat joi în toată țara. Momentul a marcat 140 de ani de la nașterea compozitorului

„Balada” lui George Enescu a răsunat, astăzi, în mai multe orașe din țară, timp de cinci minute, în teatre, muzee, restaurante, malluri și benzinării.

Festivalul George Enescu, închis de un violonist român de renume
Festivalul George Enescu, închis de un violonist român de renume

Cele 3 săptămâni dedicate magiei muzicii clasice, la Festivalul George Enescu, au ajuns la final. Evenimentul la care a fost atentă o lume întreagă se încheie duminică.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.