Viitoare generație de polițiști. Peste 1.000 de absolvenți se așteaptă să înlăture deficitul de personal

×
Codul embed a fost copiat

Peste 1.000 de absolvenți ai școlilor de poliție, cea mai recentă promoție a școlilor Ministerului de Interne, vor ajunge de luni la inspectoratele județene.

Un număr infim, raportat la deficitul de personal, spun cei din sistem.
Fie că vor patrula la oraș sau în sate, promit că vor fi în slujba noastră, a cetățenilor. La școala din Câmpina, ceremonia de absolvire s-a încheiat și cu o cerere în căsătorie.

În mai puțin de un an, peste 1.300 de tineri au fost instruiți la școala de agenți de politie „Vasile Lascăr” din Câmpina. De săptămâna viitoare vor fi la datorie în toată țara.

Atrași de uniformă, dar și de stabilitatea meseriei, tinerii spun că vor încerca să fie cât mai prezenți în viața comunității.

Marinel Bobirică, agent de poliție: „Cel mai greu va fi să lucrăm cu oamenii din jurul nostru. Am ales să fiu polițist pentru că este o meserie de viitor și foarte sigură.”

Citește și
copil sclav abuz
Copil de 4 ani din Brașov, bătut de părinţi pentru că nu era cuminte la grădiniţă. Cei doi soți au ajuns în arest
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Andreea Grosu, agent de poliție: „Sunt un om căruia îi place dreptatea și corectitudinea și îmi doresc și eu să aduc un bine societății.”

Carmen are 21 de ani și va lucra la Inspectoratul de Poliție al județului Dâmbovița.

Carmen Poșchină, agent de poliție: „Mi se pare o meserie foarte grea pentru o fată, dar cred că ne-am asumat asta când am venit în școală, dacă am trecut cu bine peste toată această perioadă de școală sunt sigură că vom trece cu bine și peste ce vom da în teren. ”

Gavil Neșchian, agent de poliție: „Cel mai greu mi se pare că mereu ești între oameni și mereu sunt oamenii cu ochii pe tine și trebuie să dai dovadă de seriozitate, să fii profesionist.
Reporter: Adică ești polițist și în timpul liber?
Gavil Neșchian, agent de poliție: Corect.”

Noua generație de agenți nu va acoperi lipsa de personal, de aproximativ 20% potrivit reprezentaților corpului național al polițistilor. În plus, mulți polițiști cu experiență vor să iasă la pensie.

Marcel Simion chestor de poliție și președintele Corpului Național al Polițiștilor:Responsabilitate și exigență pentru noii noștri noștri colegi. Deficitul este foarte mare pentru structurile ministerului de interne și cu precădere pentru poliție.”

A fost și un moment surprinzător la finalul ceremoniei de absolvire. Alex, deja șef de post într-o localitate din Argeș, și-a cerut iubita de soție în fața a mii de oameni, cu permisiunea comandanților.

Alex și BIanca: Ne-a atras foarte mult meseria asta și am zis să fim amândoi în această profesie.”

În această perioadă, la școlile de poliție de la Câmpina și Cluj-Napoca se dă startul unei noi sesiuni de admitere. Sunt 1.880 de locuri disponibile, iar primele probe, sportive, vor avea loc în prima jumătate a lunii decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Avocatul lui Cherecheş, după ce edilul a fost dat în urmărire generală: Nu este o chestiune pozitivă dacă nu este de găsit
Avocatul lui Cherecheş, după ce edilul a fost dat în urmărire generală: Nu este o chestiune pozitivă dacă nu este de găsit

Răzvan Doseanu, avocatul primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, susţine că apărarea edilului este îngreunată de faptul că acesta nu a fost găsit de poliţişti pentru a fi ridicat în vederea executării condamnării date de Curtea de Apel Cluj.

Copil de 4 ani din Brașov, bătut de părinţi pentru că nu era cuminte la grădiniţă. Cei doi soți au ajuns în arest
Copil de 4 ani din Brașov, bătut de părinţi pentru că nu era cuminte la grădiniţă. Cei doi soți au ajuns în arest

Doi soţi din Braşov au fost reţinuţi de poliţişti şi, ulterior, tatăl a fost arestat preventiv, iar mama a ajuns în arest la domiciliu, după ce şi-au bătut copilul, în vârstă de 4 ani, pentru că avea un comportament neadecvat la grădiniţă.

Cum au reușit trei indivizi să obțină mai multe case și terenuri în București și Ilfov. Prejudiciul, peste un milion de euro
Cum au reușit trei indivizi să obțină mai multe case și terenuri în București și Ilfov. Prejudiciul, peste un milion de euro

Trei indivizi au fost reținuți de polițiști, miercuri seară, pentru că ar fi lăsat fără case mai mulți oameni care nu reușeau să-și plătească datoriile după ce se împrumutau de la ei.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.