Victor Rebengiuc îşi anunță retragerea după aproape 7 decenii. Care va fi ultimul rol pe care îl va mai juca

×
Codul embed a fost copiat

După aproape 7 decenii petrecute pe scenă şi roluri uriaşe în teatru şi film Victor Rebengiuc îşi anunță retragerea.  

Ultimul rol pe care îl va mai juca este cel din spectacolul „Tatăl”, pe care îl puteți vedea din acest weekend, la Teatrul Bulandra, din Capitală. Victor Rebengiuc va împlini peste câteva luni 90 de ani, şi mărturiseşte că nu-i mai permite starea de sănătate.

Spectacolul ''Tatăl'', în regia lui Cristi Juncu, este o poveste de familie, dar și o privire asupra lumii prin ochii unui bărbat care se confruntă cu demența. Victor Rebengiuc joacă rolul unui tată în vârstă care își caută reperele. Din păcate memorie nesigură îl face din ce în ce mai vulnerabil.

Cu o carieră artistică impresionantă, care însumează peste șase decenii și jumătate Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanți actori de film, teatru și televiziune din România. La cea de a 16-a ediție a Premiilor Gopo, artistul a primit Premiul pentru întreaga carieră, alături de soţia sa Mariana Mihuț.

Victor Rebengiuc, Actor: ”Cred că nu mai era nevoie să venim, după câte s-au vorbim despre noi. E un lucru ciudat....dar acum vreo 20 de ani am primit un premiu pentru întreaga carieră, la Uniter, și încă unu , la TIFF. În aceștia 20 de ani, cariera a continuat, am continuat...cred că o să continue și după acesta”.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Victor Rebengiuc îl puteți vedea și în piesa Regele Moare, la Teatrul Național din București. Următorul spectacol este programat pe 19 iunie.

Victor Rebengiuc, actor: ”Aștept sfârșitul, eu aștept cortină, ultima cortină. O să vină, o să vină, ce nu îmi place, este că mă cam doare și nu aș fi vrut să vină cu durere, aș fi vrut să vină fără durere , să fie liniște, așa. Te culci și nu te mai şcoli, dar ne mai sculăm de câteva ori și gata”.

Victor Rebengiuc s-a născut în București, pe 10 februarie 1933. A debutat pe marele ecran în 1956, în lungmetrajul Mândrie, iar în 1964 a cucerit publicul în rolul magistral din Pădurea spânzuraților. Generații de cinefili l-au admirat în Moromeții.

Victor Rebengiuc, Actor: ”Un cititat care spune iubeşte artă din tine și nu pe tine în artă, ceea ce este foarte important„.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România

Şaptesprezece pistoale de calibrul 9 milimetri, fără serie şi fără muniţie, au descoperite într-un camion care încerca să intre în ţară pe la Calafat. Şoferul, cetăţean străin, nu a putut prezenta documente pentru arme şi a fost reţinut.

VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta
VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta

Trei filme de excepție sunt săptămâna aceasta disponibile pe VOYO. Intră chiar acum și urmărește Darkness of Man (2024), Knives Out (2019) și Jexi (2019).

Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus
Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus

ANPC a închis 11 puncte de lucru și a dat amenzi de peste 367.000 de lei printre gheretele nou-deschise de pe Aeroportul Otopeni, care vindeau sandvișuri cu 55 de lei și merdeneaua cu 20 de lei. În ciuda prețurilor uriașe, acestea erau pline de jeg.  

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.