Veteranii care au luptat în teatrele de operații și-au dat întâlnire la Young Veterans Fest, în județul Dâmbovița

×
Codul embed a fost copiat

Veteranii care au luptat în teatrele de operații și-au dat întâlnire, weekendul trecut, în județul Dâmbovița, unde a avut loc Young Veterans Fest.

Într-o atmosferă de bună dispoziţie, cu muzică, grătare, dar și cu demonstraţii, luptătorii le-au povestit celor veniți la eveniment despre întâmplările pe care le-au trăit în misiuni.

Festivalul tinerilor veterani a avut loc în poiana de lângă Mănăstirea Dealu, din apropriere de Târgovişte. Acolo, militarii au amenajat o zonă unde cei pasionaţi de arme au avut ocazia să tragă cu pistoale şi cu puşti de tip airsoft.

Participantă: „Este un sport în aer liber, încercam să copiem stilul militar. Încercam să ne jucăm în aer liber, dar cu replici de arme reale. Promovam valorile militare”.

Militar: „Putem trage şi cu pistol cu replici automate, cu shotgun, cu sniper”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Participanţii la festival au avut ocazia să admire o expoziţie cu fotografii din zonele unde militarii au luptat şi chiar ţinutele purtate de aceştia.

Iulius Onica, vicepreşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani: „În această imagine este cămaşa unuia dintre colegii noştri, care a fost rănit în teatrele de operaţii şi care e cu sângele de atunci, de când s-a întâmplat nefericitul eveniment”.

Ovidiu Purdea Someș, colonel și artist: „Camarazii mei sunt răniţi din teatrele de operaţii. Noi ne rănim uşor la o mână, suferim şi plângem, dar ei, cu rănile de trup”.

La eveniment a fost prezent şi un reprezentant al Guvernului României, care a promis sprijin pentru ridicarea viitorului centru de îngrijiri pentru veteranii răniţi în teatrele de operaţii, în locul unde a funcţionat spitalul de la Mănăstirea Dealu.

Istvan Zahoranszki, secretar al Guvernului României: „Merita aceşti oameni îngrijirea, devotamentul nostru, pentru o viaţă cât mai uşoară”.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Talibanii fac apel la companiile aeriene internaţionale să îşi reia zborurile spre Afganistan
Talibanii fac apel la companiile aeriene internaţionale să îşi reia zborurile spre Afganistan

Talibanii au făcut un apel duminică la companiile aeriene internaţionale să îşi reia zborurile spre Kabul, dând asigurări că toate problemele tehnice ale principalului aeroport al ţării au fost rezolvate, relatează AFP.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.