Vestul țării, lovit de fenomene meteo extreme: inundații, vijelii și grindină ”gigant”

×
Codul embed a fost copiat

Vestul țării s-a confruntat cu un nou episod cu vijelii și inundații.

În patru dintre județe, preț de aproape o oră, a fost cod roșu, iar natura s-a dezlănțuit fără milă. În Munții Apuseni, unde a plouat torențial, apele au măturat versanții și s-au transformat în viituri de neoprit.

Puhoaiele au rupt un drum județean, au înghițit zeci de gospodării și au purtat la vale inclusiv mașini, de parcă ar fi fost jucării.

În tot acest timp, în Timișoara, cerul a fost brăzdat de fulgere, iar un trăsnet a lovit acoperișul unui bloc din oraș, care s-a aprins.

După câteva zeci de minute în care a plouat torențial, pârâul din comună Ocoliș, din Apuseni, s-a umflat şi și-a croit drum pe străzi și prin gospodăriile oamenilor. Debitul a fost de 70 de ori mai mare decât în mod normal.

Citește și
Inundatii
Ploile torențiale fac dezastru în Europa. Peste 40 de oameni au murit în Germania, alte zeci sunt dispăruți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oamenii s-au trezit în fațaa puhoaielor, care au măturat tot ce au întâlnit în cale. Apele au luat pe sus animale şi maşini, pe care le-au purtat la vale.

Nicolae Albu, prefect de Alba: "Geografia comunei efectiv s-a distrus, unde era drumul e o mare viitura, o viitură foarte puternică, oamenii spun că de zeci de ani nu a fost aşa ceva.”

O femeie însărcinată, care avea contracții, a fost ajutată de pompieri să ajungă la ambulanță. Apoi, gravidă a fost transportată la spital.

În comuna Avram Iancu, a căzut grindină chiar și de patru cm în diametru.

Ovidiu Costea, inspector şef ISU Alba: "Am identificat aproximamtiv 20-30 de locuinţe grav afectate de viitură. De asemenea, am intervenit pentru evacuarea a 15-20 de persoane surprinse de viitură în podurile caselor.”

70 de militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Albă au intervenit în zonă, unii dintre ei chemaţi de acasă.

Vineri la amiază, ISU Alba a transmis bilanțul din mai multe localități.  În localitatea Ocoliș au fost 20 case avariate, aproxumativ 30 de gospodarii și 1 operator economic inundate, 4 persoane salvate, dintre care o femeie însărcinată și 20 persoane evacuate. În Runc o casă a fost afectată grav de o alunecare de teren. O mașină a fost luată de ape și o casă inundată la Vidolm, mai mulți copaci au căzut pe DN74 și DJ 705 în Zlatna și Almașu Mare. În Abrud au fost inundate două case, în Cîmpeni 3 drumuri blocate de arbori doborâți de vânt și o curte inundată; în Bistra o stradă a fost blocată de un arbore doborât de vânt și două curți inundate, iar la Roșia Montană au fost inundate două curți.

În Timişoara, în schimb, în timpul unei furtuni violente, acoperișul unui bloc cu două etaje a fost lovit de trăsnet şi mai multe grinzi s-au aprins.

Ovidiu Lefter - locțiitor comandant detaşament: "Au fost evacuate aproximativ 16 persoane din clădirea de locuit. Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp, fără propagare la alte elemente combustibile din componenţa podului.”

Oamenii s-au întors în locuinţe după o oră.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cod roșu și portocaliu de inundații. Care sunt zonele vizate
Cod roșu și portocaliu de inundații. Care sunt zonele vizate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi seara, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă până la ora 24:00, pe râurile din bazinul hidrografic Crişul Alb - bazin amonte S. H. Hălmagiu.

Ploile torențiale fac dezastru în Europa. Peste 40 de oameni au murit în Germania, alte zeci sunt dispăruți
Ploile torențiale fac dezastru în Europa. Peste 40 de oameni au murit în Germania, alte zeci sunt dispăruți

În timp ce noi ne topim, în vestul Germaniei s-au produs cele mai grave inundații din ultimul secol. Sunt cel puțin 42 de morți și 70 de dispăruți, după ce mai multe case au fost distruse de puhoaie.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.