Veste bună pentru românii care vor să își pună panouri fotovoltaice prin Casa Verde. Aplicația se va debloca marţi dimineață

panouri fotovoltaice

Aplicaţia Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică - Casa Verde Fotovoltaice se va debloca marţi, la ora 10:00.

"Veşti bune: începând de mâine, programul Casa Verde Fotovoltaice, ediţia 2023, va fi deblocat! Mă bucur să îi anunţ pe toţi beneficiarii înscrişi în ediţia de anul trecut a programului Casa Verde Fotovoltaice că aplicaţia se va debloca începând de mâine, ora 10:00. Din acel moment, toţi solicitanţii care nu au selectat un instalator până la data suspendării programului au la dispoziţie un termen de maximum 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de AFM. Asta înseamnă că, în cel mai scurt timp, 90.000 de gospodării din România vor beneficia de o factură mai mică pentru curentul electric, producând, în acelaşi timp, energie curată, fără emisii şi poluare. Dacă adăugăm cei aproximativ 100.000 de potenţiali beneficiari din ediţia din 2024 a programului, când avem un buget record de 2 miliarde lei, dar şi alte programe de finanţare de la nivelul Guvernului, putem spune că, într-adevăr, 2024 va fi anul prosumatorilor în România", a scris, luni, ministrul Mediului, Mircea Fechet, pe Facebook.

Începând de marţi, ora 10:00, solicitanţii care nu au selectat un instalator până la data suspendării programului au la dispoziţie un termen de maximum 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de AFM la adresa www.afm.ro. Este vorba de aproximativ 25.000 de solicitaţi care nu au selectat un instalator, potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu.

În cadrul aplicaţiei va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu.

În acest termen, instalatorii selectaţi au obligaţia efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum şi aprobarea solicitanţilor eligibili, în condiţiile şi termenele stabilite prin Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1063/2023.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În cazul solicitărilor de revenire în statusul "în verificare conformitate şi eligibilitate", determinate de rezoluţia eronată aplicată de instalatori în aplicaţie, în urma analizei documentelor încărcate de solicitant, se stabileşte un termen de maximum 5 zile calculate de la data de 23 ianuarie 2024, în cadrul căruia instalatorii sunt obligaţi să remedieze aceste situaţii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cine era tânărul care s-a aruncat în fața trenului, lângă Târgu Jiu. Polițiștii l-au recunoscut pe loc
Cine era tânărul care s-a aruncat în fața trenului, lângă Târgu Jiu. Polițiștii l-au recunoscut pe loc

Un tânăr de 25 de ani din Suceava și-a pus marți seară capăt zilelor, la scurt timp după ce a fost eliberat din arestul Poliției Gorj.

Gafele făcute de poliție în cazul femeii care a fost ucisă de iubit în Brăila. Dezvăluirile fiicei criminalului
Gafele făcute de poliție în cazul femeii care a fost ucisă de iubit în Brăila. Dezvăluirile fiicei criminalului

Conducerea Poliţiei Române a trimis la Brăila o echipă de control pentru a verifica modul în care au acționat oamenii legii după ce femeie a sunat la 112, chiar în timp ce era atacată.

O bancă importantă din România va fi preluată de italieni. Comisia Europeana a dat undă verde
O bancă importantă din România va fi preluată de italieni. Comisia Europeana a dat undă verde

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv asupra Alpha Bank Romania S.A. de către UniCredit S.p.A. din Italia.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.