Vasile Dîncu: Protestele de acum nu se pot compara cu cele generate de OUG 13 sau cu 10 august

proteste

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, afirmă că protestele din ultimele zile sunt consecinţa unei crize politice şi susţine că nu se pot compara cu manifestațiile generate de Ordonanţa 13 din 2017 sau cu 10 august 2018.

„Este o situaţie de criză politică şi mie mi se pare că în acest moment capitalizăm şi ceea ce s-a întâmplat înainte în politică, ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în politică şi oamenii sunt dezorientaţi, oamenii sunt dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă şi simt că nu-şi pot gestiona viitorul. În ultimele cercetări pe care le-am făcut 10% spuneau că şi-au pierdut locurile de muncă – sigur, asta nu se vede în statistici neapărat, pentru că foarte mulţi au lucrat, de exemplu, în zona gri, au avut ocupaţii mai degrabă informale decât formalizate şi fiscalizate – sunt vreo 40% care spun că şi-au pierdut foarte mult din venituri, ceea ce duce la o situaţie, după părerea mea, o situaţie oarecum de explozie socială. Noi ştim, în sociologie, un om în stradă înseamnă o mie de oameni nemulţumiţi acasă, cam aşa au fost la ultimele revolte de stradă, caracterul este însă diferit acum. Nu este nici Ordonanţa 13 din 2017, nu este nici 10 august, mi se pare că e mai degrabă (...) oamenii ies şi strigă, fiecare are revendicarea lui, nu e aceeaşi revendicare şi eu zic că nici nu ar trebui să exagerăm foarte mult cu protestele împotriva medicilor, pentru că au fost nişte lucruri spontane, nu fac parte din corul acestei revolte de stradă. Nu sunt de mare amplitudine, însă guvernanţii ar trebui să ţină cont de aceste manifestări”, a afirmat duminică seară, la Digi 24, sociologul Vasile Dîncu, potrivit News.ro.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD consideră că protestatarii care ies în stradă la manifestaţiile anti-restricţii nu vor neapărat căderea guvernului.

„Oamenii nu au vrut neapărat în momentul ăsta, cred că, jos guvernul, ci vor mai mult, vor să poată să participe la sistem şi la propria lor viaţă, sunt speriaţii de spitale, sunt speriaţi să meargă la spitale”, mai susţine Dîncu.

El consideră că „guvernanţii au greşit” în ceea ce priveşte maniera de a comunica, el dând exemplul premierului Florin Cîţu care a încercat să comunice folosindu-se de tabele în faţa unor „izbucniri emoţionale, mai degrabă”. Dîncu acuză de asemenea Executivul de atitudine arogantă.

Citește și
proteste
Protest împotriva restricțiilor, organizat în Piaţa Universităţii din Capitală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Este un sentiment al aroganţei guvernului care apare aproape la fiecare guvern, dar acum s-a părut că unele gesturi ale guvernanţilor, gesturi mici, la nivelul, să zicem, al comportamentului guvernamental în general, dar care sunt relevante: faptul că miniştrii sunt prinşi fără mască şi incită pe oameni la acest lucru. Apoi am văzut doi oameni politici cu experienţă care au spus unul că sunt needucaţi cei din stradă şi că ar trebui să meargă la şcoală, lucru care e destul de grav, este o aroganţă în direct, altul a spus că sunt fascişti sau terorişti. Aceste mici greşeli pot să producă, până la urmă, scântei şi revolte sociale, dar ar trebui luate în serios”, a mai afirmat Vasile Dîncu.

El susţine că şi criza din interiorul guvernului este „privită prost afară”, iar „oamenii nu mai vor scandal nici în Guvern, nici între opoziţie şi putere” ci doresc „lucruri concrete”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un nou protest față de restricții în București. Sute de persoane, fără măști și distanțare
Un nou protest față de restricții în București. Sute de persoane, fără măști și distanțare

A fost încă o seară cu proteste față de măsurile impuse de autoritățile de la noi în contextul pandemiei. În București, sute de persoane și-au strigat nemulțumirile în stradă.

Protest împotriva restricțiilor, organizat în Piaţa Universităţii din Capitală
Protest împotriva restricțiilor, organizat în Piaţa Universităţii din Capitală

Sute de protestatari s-au adunat din nou sâmbătă după amiază, în Piaţa Universităţii din Capitală, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de restricţiile impuse ca măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Percheziţii în Bucureşti şi în 3 judeţe după violenţele de luni noaptea, din Bucureşti. 22 de persoane duse la audieri
Percheziţii în Bucureşti şi în 3 judeţe după violenţele de luni noaptea, din Bucureşti. 22 de persoane duse la audieri

Peste 20 de persoane suspectate de implicare în incidentele violente din noaptea de luni spre marţi, din Bucureşti, de la finalul manifestaţiei împotriva restricţiilor pentru combaterea pandemiei, au fost ridicate şi duse la audieri.

Doctori din Iași: Afară scandau acei anti-mască. Noi aşteptam un loc la ATI ţinând de mână pacientul ce avea nevoie de oxigen
Doctori din Iași: Afară scandau acei anti-mască. Noi aşteptam un loc la ATI ţinând de mână pacientul ce avea nevoie de oxigen

Doctorii din Iași povestesc cum așteptau un loc liber la ATI, ținând de mână un pacient Covid care avea nevoie disperată de oxigen, în timp ce afară oamenii protestau împotriva măștii de protecție.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.