Vâlcean reținut la 2 ani după ce și-a ucis mama. Unul dintre copii l-a reclamat la poliție

masina de politie
Pro TV

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus reţinerea unui bărbat din oraşul Bălceşti care este bănuit că şi-ar fi omorât mama în bătaie în urmă cu doi ani.

Crima a fost descoperită după ce unul dintre copiii lui l-a reclamat la poliţie.

Potrivit unui comunicat de presă al procurorilor vâlceni, bărbatul şi-a înmormântat mama în 2017 în baza unui certificat medical obţinut de la medicul de familie, căruia i-ar fi spus că femeia a decedat în urma unei boli cardiace, cadavrul ei fiind exhumat la începutul acestei săptămâni în baza denunţului făcut de către fiul lui minor.

"La data de 6 martie 2017, Deaconu Iulian a exercitat, la domiciliul său, acte de violenţă de intensitate ridicată asupra mamei sale, aplicându-i multiple lovituri cu pumnii la nivelul toracelui, urcându-se efectiv peste corpul acesteia şi continuând să aplice lovituri cu pumnii, acte de agresiune în urma cărora a survenit decesul victimei la aceeaşi dată. După uciderea victimei, inculpatul a ascuns fapta de omor, ocupându-se de înmormântarea mamei sale în cimitirul din oraşul Bălceşti, sat Goruneşti, pretinzând că decesul ar fi survenit în urma unor afecţiuni cardiace, fapta fiind descoperită ca urmare a denunţului formulat, în luna august 2019, de unul dintre copiii minori ai autorului, denunţ în baza căruia procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale autopsie cu exhumarea cadavrului, prilej cu care au fost constate leziunile care au determinat decesul şi au fost stabilite împrejurările comiterii faptei", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Miercuri, bărbatul a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de omor comis asupra unui membru de familie, joi el fiind prezentat magistraţilor Tribunalului Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă.

Citește și
Și-a ucis sora de doar 17 ani din cauza geloziei. Victima era un model cunoscut
Și-a ucis sora de doar 17 ani din cauza geloziei. Victima era un model cunoscut
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Metoda îngrozitoare prin care o femeie și-a ucis iubitul.
Metoda îngrozitoare prin care o femeie și-a ucis iubitul. "Am vrut să-l rănesc"

O femeie din Argentina, arhitectă de profesie, a fost condamnată la 13 ani de închisoare după ce și-a mutilat iubitul.

Și-a ucis sora de doar 17 ani din cauza geloziei. Victima era un model cunoscut
Și-a ucis sora de doar 17 ani din cauza geloziei. Victima era un model cunoscut

O femeie și-a înjunghiat sora adolescentă fiind geloasă pe succesul tinerei în industria modei. Atacul a avut loc în orașul rusesc Sankt Petersburg.

Un tânăr și-a violat și ucis nepoata în vârstă de 5 ani. Ce sentință a primit
Un tânăr și-a violat și ucis nepoata în vârstă de 5 ani. Ce sentință a primit

Un tânăr de 22 de ani din Statele Unite a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce și-a violat și ucis nepoata în vârstă de cinci ani.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.