Vaccinare anti-Covid în România. Județele cu cele mai multe persoane vaccinate

vaccin covid
Shutterstock

Bucureştiul are cea mai mare rată de acoperire vaccinală anti-COVID-19 din ţară, respectiv 31%, a declarat, marţi, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă.

"Avem în momentul de faţă un procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză de peste 20% - 20,33% din populaţia eligibilă, care a fost vaccinată cu cel puţin o doză. De asemenea, avem 11,93% persoane care au fost vaccinate cu o singură doză şi 8,39% persoane care au fost vaccinate cu schema completă, cu cele două doze. Încă de ieri avem peste 2 milioane de persoane care au fost vaccinate cu schemă completă, ceea ce înseamnă obţinerea beneficiilor maximale după vaccinarea împotriva COVID-19. (...) Municipiul Bucureşti, în momentul de faţă, este cu o rată de acoperire vaccinală de 31%, dacă comparăm cu rata de acoperire din celelalte judeţe - atenţie, nu mă refer la municipii, mă refer la judeţe - este cea mai mare rată de acoperire vaccinală din ţară, urmat de judeţul Cluj - cu 28%, Timiş - 22%, Braşov - 22%, Sibiu - 21%, Constanţa - 21%. Sunt primele şase judeţe cu rată de acoperire vaccinală peste media naţională", a spus Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.

Medicul militar a arătat că, în prezent, peste 1.400.000 de persoane sunt programate în platformă pentru vaccinarea antic-COVID-19, iar peste 25.000 de persoane se află pe lista de aşteptare.

"Avem cele şase judeţe care au cele mai multe persoane înscrise pe listele de aşteptare. În Bucureşti, mai sunt circa 7.967 de persoane pe lista de aşteptare, în Mureş - aproape 5.000 de persoane, Cluj - peste 3.000 de persoane, Galaţi - aproape 2.000 de persoane, Prahova - 1.400, Argeş - 135 de persoane", a precizat Gheorghiţă.

Până luni, potrivit acestuia, au fost vaccinate 3.378.699 de persoane, din care 1.349.089 de persoane cu prima doză şi 2.029.610 de persoane şi cu cea de-a doua.

Citește și
VIDEO. Slovacia a primit primul lot de vaccine Sputnik V. Țara are cea mai mare mortalitate din lume
Înțelegere între Cehia și Rusia. Un milion de doze de Sputnik V pentru încetarea acuzațiilor publice
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2, a anunţat că România se situează pe locul 6 la nivelul UE şi pe 18 la nivel global în ceea ce priveşte campania de vaccinare.

"România ocupă locul 6 la nivelul Uniunii Europene cu privire la campania de vaccinare. Ne referim aici la vaccinarea persoanelor cu ambele doze, ceea ce asigură schema completă maximă de imunizare; şi la nivel global, pe locul 18", a spus Baciu.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Când va începe vaccinarea anti-Covid a copiilor. Imunizarea se va face numai cu acordul părinților
Când va începe vaccinarea anti-Covid a copiilor. Imunizarea se va face numai cu acordul părinților

Să vedem și câți români s-au vaccinat până acum: sunt aproape 3.380.000, dintre care un 1.350.000 cu prima doză şi peste 2 milioane cu ambele doze. Iar din vară ar putea fi imunizați și copiii.

Înțelegere între Cehia și Rusia. Un milion de doze de Sputnik V pentru încetarea acuzațiilor publice
Înțelegere între Cehia și Rusia. Un milion de doze de Sputnik V pentru încetarea acuzațiilor publice

Ministrul ceh de interne, Jan Hamacek, ar fi propus Kremlinului un "troc" prin care Praga să primească 1 milion de doze de vaccin Sputnik V, angajându-se în schimb să nu formuleze public acuzaţii la adresa Rusiei.

A început campania de vaccinare anti-COVID prin medicii de familie. Ce spune Valeriu Gheorghiţă
A început campania de vaccinare anti-COVID prin medicii de familie. Ce spune Valeriu Gheorghiţă

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că peste 3.000 de medici de familie s-au implicat, până în prezent, în etapa de imunizare a populaţiei cu Johnson & Johnson.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.