Ursuleții scoşi din bârlog de muncitori în Harghita încă nu au fost găsiți. Ancheta continuă

×
Codul embed a fost copiat

Ancheta Poliţiei în cazul ursuleţilor scoşi dintr-un bârlog de nişte muncitori forestieri continuă, în zona în care s-a întâmplat incidentul nefiind găsiţi nici puii şi nici ursoaica.

"Nu au fost găsiţi ursuleţii, cercetările continuă, sunt tot felul de activităţi care se desfăşoară. Ei (muncitorii acuzaţi de comiterea faptei - n.r.) au fost reaudiaţi tocmai pentru a dobândi eventuale date noi, dar nu am nimic în plus", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.

Acesta a mai spus că s-a identificat locul în care s-a realizat filmarea în care puii de urs sunt scoşi din bârlog şi s-au observat urme de urşi adulţi, dar nici puii şi nici mama lor nu au fost găsiţi.

Legat de ipoteza vehiculată în spaţiul public că ar fi vorba de un caz care să aibă legătură cu traficul cu pui de urs, acesta a arătat că nu s-a confirmat nimic în acest sens.

"Nu există niciun fel de date şi indicii rezonabile, care să sugereze că s-a şi întâmplat aşa ceva", a precizat Gheorghe Filip.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La rândul său, comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a afirmat că specialiştii instituţiei pe care o conduce au fost pe teren pentru ca, în cazul în care găseau puii de urs, să-i plaseze provizoriu la Centrul de Reabilitare de la Bălan.

De asemenea, Garda de Mediu a fost prezentă în zonă, ca autoritate de specialitate, şi pentru situaţia în care se găseau cadavrele de urşi.

Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, este vorba de un caz penal, iar cercetarea este făcută de Poliţie, a mai spus Balla Izabella.

Vinerea trecută, poliţiştii harghiteni au identificat patru muncitori forestieri din judeţul Neamţ care sunt bănuiţi că au scos patru pui de urs dintr-un bârlog, în zona Gheorgheni, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni - rănirea sau schingiuirea animalelor, potrivit Legii 205/2004, şi perturbarea intenţionată în cursul perioadei de reproducere, de creştere, de hibernare şi de migraţie, precum şi deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă, prevăzute de OUG 57/2007.

Cercetările au fost declanşate după ce pe o reţea de socializare a apărut o înregistrare cu mai mulţi bărbaţi care scot din bârlog patru pui de urs foarte mici şi se distrează pe seama lor.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Patru pui de urs scoși din bârlog și aruncați în zăpadă. Ministrul Mediului intervine în cazul ”ursuleților”
Patru pui de urs scoși din bârlog și aruncați în zăpadă. Ministrul Mediului intervine în cazul ”ursuleților”

Imagini revoltătoare vin din județul Harghita, acolo unde patru pui de urs, care nu par să aibă mai mult de trei săptămâni, sunt scoși din bârlog și azvârliți fără milă în zăpadă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.