Urmează stare de alertă pentru 30 de zile în România. Cum vom putea ieși din localitate

×
Codul embed a fost copiat

Doar două zile ne mai despart de momentul în care România iese din starea urgenţă şi intră în cea de alertă.

De vineri, vom putea să ieşim din casă fără declaraţia pe propria răspundere, însă nu vom putea pleca din oraş decât dacă trebuie şi neapărat cu hârtie.

Masca devine obligatorie atunci când ne vom afla în spaţii publice sau în mijloacele de transport în comun. Măsurile au fost anunţate chiar de preşedintele Klaus Iohannis şi transpuse de Guvern într-un proiect care este dezbătut şi ar putea fi modificat de parlamentari.

Chiar dacă starea de urgenţă va fi ridicată, în România autorităţile anunţă că este nevoie în continuare de măsuri de combatere a răspândirii virusului şi de aceea se va institui starea de alertă pentru 30 de zile. Aceasta presupune noi obligaţii.

Klaus Iohannis: „Masca în spaţiile publice închise va fi obligatorie, distanţă de 1,5 m între persoane, adică dacă întindem fiecare mâinile, aceea e distanţa.”

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Şeful statului a precizat că românii nu vor mai avea nevoie de declaraţie pe propria răspundere atunci când ies din casă, ci doar dacă pleacă din localitatea de domiciliu. Oamenii vor avea voie să iasă din oraş doar pentru motive întemeiate.

De vineri se vor redeschide saloanele de înfrumuseţare, muzeele şi magazinele cu acces direct din stradă. Inclusiv bisericile vor putea organiza slujbe cu enoriaşi, însă doar în aer liber, cu respectarea distanţei de 1,5 metri şi folosirea măştilor. În plus, vor fi permise şi sporturile individuale chiar în baze sportive.

Proiectul de lege privind starea de alertă trebuie să fie votat şi de Camera Deputaţilor, iar şedinţa este programată miercuri. Apoi, vineri documentul ar trebui promulgat şi de preşedintele Klaus Iohannis, astfel încât să intre în vigoare în aceeaşi zi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Noi măsuri obligatorii, începând cu 15 mai. În ce condiții avem nevoie de declarație
Noi măsuri obligatorii, începând cu 15 mai. În ce condiții avem nevoie de declarație

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă după o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, la care au participat mai mulți membri ai Guvernului.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă