Unifarm spune că are stocuri suficiente și pentru un al doilea val de Covid-19

Unifarm spune că are stocuri suficiente și pentru un al doilea val de îmbolnăviri
Inquam/ Octav Ganea

Directorul Unifarm, Adrian Ionel, a declarat că stocurile de materiale pe care compania le deţine în acest moment ar putea asigura necesarul spitalelor, în eventualitatea unui al doilea val al epidemiei de coronavirus.

 

”Stocurile noastre din acest moment ne fac să fim pregătiţi şi în faţa valului doi. Suntem foarte ok, dacă acest lucru se întâmplă. Nu ne dorim să se întâmple, dar în eventualitatea în care acest val se poate întâmpla, suntem foarte pregătiţi, avem toate stocurile necesare şi nu cred că va lipsi absolut nimic, din punctul acesta de vedere, din spitale”, a declarat Adrian Ionel, în cadrul forumului cu tema ”Actuala pandemie COVID-19. Solidaritate în pandemie”.

Directorul Unifarm a vorbit despre o tendință descrescătoare a numărului de cazuri.

”Stocurile din acest moment ne fac să întâmpinăm un potenţial val doi cu toate forţele, ca să zic aşa, cu toate echipamentele bine depozitate, într-o siguranţă deplină. Sperăm să se menţină această tendinţă descrescătoare, dar în eventualitatea în care lucrurile se precipită şi iau un eventual trend negativ, suntem pregătiţi”, a mai spus Ionel.

Citește și
PTF Nădlac
Granițele rămân arhipline în continuare. Peste 18.800 de persoane au intrat marţi în ţară
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Coronavirus România, LIVE UPDATE 20 mai. Încă 196 de cazuri noi. Bilanțul deceselor: 1.147 de oameni
Coronavirus România, LIVE UPDATE 20 mai. Încă 196 de cazuri noi. Bilanțul deceselor: 1.147 de oameni

Coronavirus România, LIVE UPDATE 20 mai. Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat, miercuri, alte 7 decese ale unor persoane bolnave de Covid-19.

Granițele rămân arhipline în continuare. Peste 18.800 de persoane au intrat marţi în ţară
Granițele rămân arhipline în continuare. Peste 18.800 de persoane au intrat marţi în ţară

Poliţia de Frontieră anunţă că marţi au intrat în ţară 18.800 de persoane, 12.900 din Ungaria. Peste 5.800 de persoane au fost trimise în izolare la domiciliu.

Noutăți în cazul Arhiepiscopului Teodosie, acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor
Noutăți în cazul Arhiepiscopului Teodosie, acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor

Arhiepiscopul Tomisului Teodosie nu va fi urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, chiar dacă în luna martie a intrat în atenția autorităților, după ce a împărtășit, cu aceeași linguriță, mai multe persoane.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.