Una din țările care au renunțat la restricțiile pentru călătorii vaccinați s-a răzgândit: testare obligatorie la sosire

Islanda

Islanda, care permite intrarea de la începutul lui aprilie fără control suplimentar tuturor călătorilor cu un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, a anunţat joi obligativitatea testării la sosire, notează AFP.

Începând de la miezul nopţi de joi spre vineri, "este necesar un test pentru persoanele cu un certificat de vaccinare sau un certificat de infecţie anterioară din cauza dovezilor că pot fi purtătoare de virus", a motivat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Noua măsură va fi valabilă cel puţin până la 1 mai.

Anunţul vine după re-infectarea unei persoane care s-a întors dintr-un sejur în străinătate, ceea ce a dus la cinci contaminări pe insulă, a explicat într-o conferinţă de presă epidemiologul-şef Thorolfur Gudnason.

Printre primele ţări din lume care au recunoscut un paşaport de vaccinare, vasta insulă din Atlanticul de Nord, cu 365.000 de locuitori, a autorizat în ianuarie intrarea călătorilor din spaţiul Schengen care pot dovedi că au fost vaccinaţi ori că au avut deja COVID-19, fără alte formalităţi sanitare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dispozitivul a fost apoi extins la toţi vizitatorii "indiferent de originea sosirii".

Pentru toţi ceilalţi călători - cu excepţia celor din Groenlanda unde virusul este inexistent - un test dublu intercalat cu cinci zile de carantină este încă obligatoriu, dar nu mai trebuie neapărat efectuat într-un hotel rechiziţionat de stat.

Acum este posibil să se aleagă carantina la domiciliu, de exemplu, "dacă sunt îndeplinite anumite condiţii", a precizat joi ministerul.

Islanda are una dintre cele mai scăzute rate de incidenţă din Europa, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), dar numărul de cazuri noi a crescut de la 21 martie.

De la începutul pandemiei, 29 de decese din cauza COVID-19 au fost înregistrate în ţara care, joi, număra un total de 6.256 de cazuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.