Un violator eliberat de 2 luni a terorizat un sat. O femeie s-a ascuns în dulap

×
Codul embed a fost copiat

Un recidivist de 25 de ani din județul Bacău a fost trimis din nou în spatele gratiilor după ce a încercat să violeze o femeie, pe care a amenințat-o cu un cuțit.

Victima a reușit să scape și să ceară ajutor, iar polițiștii au aflat că individul intrase în casă și peste alte familii, care, în urmă cu mai mulți ani, au depus mărturie împotriva lui.

Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și lista de acuzații este lungă.

Individul în vârstă de 25 de ani, trimis în spatele gratiilor pentru şase ani, fiind condamnat pentru viol, a fost eliberat în urmă cu două luni.

De când s-a întors acasă a semănat teroare prin sat. Oamenii povestesc că a ameninţat că se va răzbuna pe cei care au depus mărturie împotriva lui şi chiar a intrat peste ei în casă. În vizorul lui s-a aflat inclusiv femeia care l-a acuzat atunci de fapte oribile.

Citește și
caz violator
Un violator recidivist a vrut să agreseze sexual o minoră. Tatăl ei a salvat-o
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Femeie: "A zis că mă taie şi mă omoară. Când a scăpat la vreo săptămână gata. Am stat câteva zile prin păpuşoi am dormit. De trei săptămâni dorm prin păpuşoi tocmai pe pârâu. Toată ziua mă cauta."

Bărbatul s-a năpustit acum în casa femeii, care, de frică, s-a ascuns în dulap. Iar rudele ei, pentru a evita o tragedie, l-au scos pe individ cu forța din locuinţa.

Dar tânărul nu s-a potolit. Înarmat cu un cuţit, a încercat să violeze o vecină, a cărei soţ lucrează în străinătate. Ea a reuşit să scape din mâinile suspectului şi a dat alarma.

Cătălina Păduraru, IJP Bacău: "Poliţiştii au luat măsura reţinerii unui tânăr de 25 de ani bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violente, ameninţare, violare de domiciliu şi tentativă de viol. Acesta a fost prezentat instanţei care a dispus măsura reţinerii preventive pentru 30 de zile."

Psihologii spun că indivizii care recurg la astfel de gesturi au nevoie de ajutor de specialitate, fiind extrem de periculoşi.

Lorena Bolfă, psiholog clinician: "Comportammentul unui violator nu este un act în sine, ci este nevoia de a domina persoană, fie că este vorba despre o persoană de sex feminin, fie de sex masculin şi nu este important acest lucru, ci este importantă nevoia de a-şi satisface acest dezechilibru fizic şi emoţional sau această nevoie de agresivitate."

În urmă cu o lună, tânărul ar fi violat o altă femeie din sat. Dar victima a ales să îl ierte. Poliţiştii cercetează acum dacă nu cumva aceasta a fost ameninţată pentru a nu depune plângere.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un violator a fost castrat de mulțimea furioasă după ce a abuzat în grup două fete
Un violator a fost castrat de mulțimea furioasă după ce a abuzat în grup două fete

Poliția din Africa de Sud a lansat un avertisment pentru populație, după ce un bărbat suspectat că a participat la un viol în grup a murit după ce a fost castrat de mai multe persoane furioase, lângă Johannesburg.

Un violator recidivist a vrut să agreseze sexual o minoră. Tatăl ei a salvat-o
Un violator recidivist a vrut să agreseze sexual o minoră. Tatăl ei a salvat-o

Și-a petrecut jumătate din viața de adult după gratii și se reîntoarce acolo.

Bonă nepaleză, atacată de violator pe stradă, în Găești. Ce i-a spus bărbatul
Bonă nepaleză, atacată de violator pe stradă, în Găești. Ce i-a spus bărbatul

Experienţă traumatizantă pentru o bonă de 29 de ani, din Nepal. Femeia, care se afla pe o stradă din Găeşti, Dâmboviţa, împreună cu fetiţele gemene de care are grijă, a fost atacată de un un recidivist, nu de mult eliberat din penitenciar.

Drama unei copile de 11 ani, forţată să aducă pe lume copilul celui care a violat-o
Drama unei copile de 11 ani, forţată să aducă pe lume copilul celui care a violat-o

Un caz şocant din Ohio, Statele Unite, a ajuns în atenţia presei internaţionale. O copilă de doar 11 ani a rămas însărcinată după ce a fost violată în repetate rânduri de un bărbat de 26 de ani.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă