Un șofer de 18 a murit pe Șoseaua Antiaeriană, după ce a ajuns cu mașina într-un stâlp. Autoturismul aproape s-a rupt în două

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr de 18 ani și-a găsit sfârșitul, marți seara, pe o șosea din București.

Fără experiență la volan, pe un carosabil alunecos, băiatul ar fi condus cu viteză mare și nu a mai putut controla mașina când i-a apărut în față un alt autoturism.

S-a oprit cu vehiculul într-un stâlp de pe marginea drumului și în zadar au încercat medicii să îl salveze.

În mașina care a ajuns pe trotuar și s-a încolăcit în jurul stâlpului, de parcă ar fi fost din hârtie, se afla doar șoferul în vârstă de 18 ani.

Martor: „Eram în pat și am auzit o buhnitură mare și o flamă și când am coborât jos era intrat în stâlp, deci avea viteză mare că s-a auzit o bufnitură foarte mare, fără frânare, fără nimic”.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Primele date arată ca tânărul circula pe Șoseaua Antiaeriană și ar fi încercat să evite un autoturism care a intrat pe șosea de pe un drum lăturalnic, moment în care a pierdut controlul asupra volanului. Băiatul avea permis de conducere de doar două luni, iar mașina lui nu era echipată cu anvelope de iarnă. Cum temperatura scăzuse sub 0 grade Celsius, in zona carosabilul era alunecos.

Femeie: „Era să intre în alții, ca să evite...”.

Șoferul a rămas captiv printre fiare și a fost nevoie de intervenția celor de la descarcerare.

Medicii au încercat să-l salveze pe tânărul de 18 ani. Asta după ce pompierii s-au chinuit minute-n șir să-l scoată din mașina care aproape că s-a rupt în două.

Medicii au depus eforturi uriașe pentru a-l salva pe băiat, dar în zadar.

Între timp, polițiștii au început cercetările la fața locului pentru a stabili cum s-a petrecut totul. În zonă, circulația a fost restricționată zeci de minute.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Turiști străini tâlhăriți de barmani și hostese în Centrul Vechi. Unul dintre ei a rămas fără 30.000 de euro pe card
Turiști străini tâlhăriți de barmani și hostese în Centrul Vechi. Unul dintre ei a rămas fără 30.000 de euro pe card

Au fost descinderi miercuri la mafia din Centrul Vechi al Capitalei, devenit de multe ori o capcană pentru turiști.  

Un șofer din Bacău a fost prins de două ori conducând beat și cu permisul suspendat, în doar câteva zile. Ce alcoolemie avea
Un șofer din Bacău a fost prins de două ori conducând beat și cu permisul suspendat, în doar câteva zile. Ce alcoolemie avea

Un bărbat în vârstă de 37 ani a fost arestat preventiv după ce în decurs de câteva zile a fost prins de două ori conducând beat şi cu permisul suspendat un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO
Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO

Un camion care transporta gunoi s-a răsturnat, miercuri, pe o stradă din municipiul Dorohoi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.