Un șofer beat care mergea cu viteză a lovit două TIR-uri și s-a răsturnat peste o țeavă de gaz

×
Codul embed a fost copiat

Un accident spectaculos a avut loc miercuri într-o comună din județul Mureș. Un șofer s-a răsturnat cu mașina la marginea drumului, după ce a lovit două autovehicule de mare tonaj.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Sancraiu de Mureş. Martorii spun că autoturismul circula cu viteză mare, iar la un moment dat şoferul a pierdut controlul. A intrat într-un TIR, care venea din sens opus, a fost proiectat într-un camion, după care s-a răsturnat la marginea drumului, unde a lovit o ţeavă de gaz.

Șofer TIR: „Eram pe curbă, mergeam pe centură să ies spre Bistriţa, a venit cu viteza şi m-am trezit cu el în roţile din spatele la camion. Mai departe nu ştiu, că m-a şocat, numai bubuitura am auzit. A intrat în roţile din spate şi pe urma l-a lovit şi pe colegul.”

Şoferul autoturismului a avut nevoie de ajutorul echipelor de la descarcerare.

Septimiu Moldovan, ISU Mureş: „Este vorba despre o victimă de sex masculin, aproximativ 49 de ani. Intervenţia a fost dificilă pentru că victima era prinsă în interiorul autoturismului am intervenit pentru descarcerare, victima conştientă, predată echipajului SMURD.”

Citește și
Lipsa indicatoarelor rutiere contribuie la producerea accidentelor. Numai în București lipsesc mii de semne de circulație
Lipsa indicatoarelor rutiere contribuie la producerea accidentelor. Numai în București lipsesc mii de semne de circulație
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Șofer TIR: „Puteam să fiu eu, că-s cu primul TIR acolo. Dacă a intrat în primul TIR, a ricoşat în colegul ăsta şi de acolo s-a dat peste cap.”

Șofer TIR: „Am tras pe dreapta cât am putut, dar nu m-am mai putut feri ca a intrat sub mine. A pierdut controlul volanului şi era şi băut.”

Testul a indicat o alcoolemie de 1,3 în aerul expirat, iar poliţiştii au deschis dosar penal pe numele său.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accidente grave în Vâlcea și Argeș. O femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un buldoexcavator
Accidente grave în Vâlcea și Argeș. O femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un buldoexcavator

Un accident rutier grav a avut loc în județul Vâlcea. Trei adulți și doi copii au fost răniți după ce un autoturism care circulă regulamentar a fost lovit în plin de un TIR care a intrat pe contrasens.

Lipsa indicatoarelor rutiere contribuie la producerea accidentelor. Numai în București lipsesc mii de semne de circulație
Lipsa indicatoarelor rutiere contribuie la producerea accidentelor. Numai în București lipsesc mii de semne de circulație

Lipsa indicatoarelor și a marcajelor rutiere reprezintă un risc major de accident pe străzile din România. În ultimii doi ani, un singur accident rutier a fost raportat că s-a produs din cauza unor probleme de semnalizare rutieră.

O fetiță din Cluj, moartă într-un accident, a salvat viețile a 4 copii. ”Băiețelul meu avea șanse 1 la mie”
O fetiță din Cluj, moartă într-un accident, a salvat viețile a 4 copii. ”Băiețelul meu avea șanse 1 la mie”

O fetiță de 10 ani din Cluj, victimă a unui accident petrecut în urmă cu o săptămână, a salvat viața altor patru copii. Microbuzul în care se afla împreună cu mama ei a fost lovit violent de un tren.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.