Un român a vrut să intre în țară cu o mașină de lux. Ce a pățit la graniță

×
Codul embed a fost copiat

Un autoturism marca BMW X5, în valoare de aproape 30.000 de euro, căutat de autoritățile din Germania, a fost descoperit în trafic la de Poliția de Frontieră la Negrești Oaș.

"În data de 06.11.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș în cooperare cu lucrătorii Postului de Poliție Vama au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului internațional cu autoturisme furate", transmite Poliția de Frontieră.

În cadrul acțiunii a fost oprit pentru control, în localitatea Vama, județul Satu Mare, un autoturism marca BMW X5, care era condus de L.C., în vârstă de 37 de ani, din județul Satu Mare.

Cu ocazia verificărilor efectuate de către polițiștii de frontieră, s-a constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania în data de 23 august 2019.

Autoturismul, în valoare de 141.000 de lei (29.600 euro), a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Negrești Oaș, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Citește și
Cozi uriașe la vama Nădlac
Situație de coșmar la ieșirea din țară, spre Ungaria! Șoferii așteaptă și 10 ore la vamă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce a pățit un tânăr român care a vrut să intre în țară cu o mașină de 55.000 €
Ce a pățit un tânăr român care a vrut să intre în țară cu o mașină de 55.000 €

Un autoturism în valoare de 55.000 de euro, căutat de autorităţile din Cehia, a fost depistat, marţi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, în aceeaşi zi în care a fost emisă alerta.

Situație de coșmar la ieșirea din țară, spre Ungaria! Șoferii așteaptă și 10 ore la vamă
Situație de coșmar la ieșirea din țară, spre Ungaria! Șoferii așteaptă și 10 ore la vamă

A fost nebunie, luni, la vămile din vestul țării, spre Ungaria! Camioanele au format cozi care s-au întins pe kilometri întregi, iar şoferii au aşteptat ore întregi până să treacă în ţara vecină.

Patru vietnamezi au fost descoperiți în remorca unui camion, la vama Nădlac
Patru vietnamezi au fost descoperiți în remorca unui camion, la vama Nădlac

Poliţiştii de frontieră au găsit la vama Nădlac patru cetățeni vietnamezi ascunși în interiorul unei autoutilitare, în timp ce încercau să iasă ilegal din România.

Descoperirea polițiștilor în plafonul fals al unei autoutilitare, în Vama Borș
Descoperirea polițiștilor în plafonul fals al unei autoutilitare, în Vama Borș

Polițiștii de frontieră din Vama Borș au găsit 20.000 de pachete de țigări de contrabandă, ascunse în plafonul fals al unei autoutilitare, în urma unui control de rutină.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.