Un român a plătit cu 23.000 de euro mai puțin pe un Mercedes, în Marea Britanie, dar după câteva luni a avut o surpriză

masina furata
Politia de Frontiera Romana

O mașină de lux în valoare de 200.000 de lei (aproximativ 40.000 de euro), care era declarată furată de autorităţile din Marea Britanie, a fost reţinută de poliţiştii de frontieră din Iași.

Potrivit ITPF, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Republica Moldova.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autorităţile din Marea Britanie, din data de 20 aprilie 2023. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, în luna februarie a acestui an, a achiziţionat autoturismul în cauză de la un cetăţean din Republica Moldova, cu suma de 17.000 de euro, şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 200.000 de lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un român a plătit cu 10.000 € mai puțin pe un BMW, în Norvegia, dar după nici 3 săptămâni a avut o surpriză
Un român a plătit cu 10.000 € mai puțin pe un BMW, în Norvegia, dar după nici 3 săptămâni a avut o surpriză

O mașină de lux în valoare de aproximativ 30.000 de euro, care era declarată furată de autorităţile din Norvegia, a fost reţinută de poliţiştii de frontieră din Iași.

Momentul în care un tânăr fără permis trece cu maşina furată peste un copil, apoi fuge de la faţa locului, în Timiș
Momentul în care un tânăr fără permis trece cu maşina furată peste un copil, apoi fuge de la faţa locului, în Timiș

S-au derulat scene şocante într-o localitate de lângă Timişoara. Un individ fără permis a trecut cu maşina peste un copil de 10 ani, apoi a fugit de la faţa locului. Printr-un mare noroc, cel mic este în viaţă.

Un băiat de 16 ani, băut, a intrat într-un copac cu o mașină furată, când fugea de poliție, în Deva
Un băiat de 16 ani, băut, a intrat într-un copac cu o mașină furată, când fugea de poliție, în Deva

Un adolescent de 16 ani, din județul Dolj, a provocat un accident de circulație, cu mașina pe care tocmai o furase. Evident, băiatul nu avea permis și în plus, era și băut.

Bolid de lux de peste 70.000 de lei, furat din Marea Britanie, găsit la Botoşani. FOTO
Bolid de lux de peste 70.000 de lei, furat din Marea Britanie, găsit la Botoşani. FOTO

O mașină de lux în valoare de peste 70.000 de lei, care figura în bazele de date ale autorităţilor din Marea Britanie ca fiind furată din 2018, a fost găsită de poliţiştii de frontieră din Botoșani.

Doi români sunt cercetați după ce au încercat să iasă din țară cu un BMW pe o platformă. Motivul pentru care au rămas fără ea
Doi români sunt cercetați după ce au încercat să iasă din țară cu un BMW pe o platformă. Motivul pentru care au rămas fără ea

Doi români sunt cercetaţi penal după ce au încercat să scoată din ţară, prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu, pe o platformă auto, o mașină furată din Marea Britanie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.