Un preot misionar din Iași a murit după ce a făcut scufundări în Marea Neagră

preot radu bogdan diaconu
Ziarul de Iasi

Un preot misionar din Iași, Radu Bogdan Diaconu, a fost găsit mort după ce a făcut scufundări în Marea Neagră.

Preotul în vârstă de 44 de ani plecase singur pe litoral, cu motocicleta. Acesta a muri în somn,la câteva ore după ce a făcut scufundări în Marea Neagră. Înainte de tragedie, preotul și-a anunțat prietenii că nu se simte prea bine.

„Era un om deosebit, nu ne-a venit să credem când am aflat. Nu știam să aibă probleme de sănătate sau ceva... Ca orice om, mai spunea, uneori, că nu se simte bine, dar nu era nimic ieșit din comun. Era tânăr, în floarea vârstei, cum s-ar spune”, a spus un apropiat de-al lui Radu Bogdan Diaconu, potrivit bzi.ro.

Cine a fost preotul Radu Bogdan Diaconu

Radu Bogdan Diaconu a fost preot misionar la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, hirotonit de ÎPS Pimen. Părintele slujea de mai mulți ani la Biserica „Atanasie și Chiril” din municipiul Iași, ca preot misionar. Acesta nu avea parohie și slujea perioadic fără a primi bani.

Citește și
O barca cu vasle cu steagurile Romaniei, Marii Britanii și Angliei, pe Marea Neagra
Record mondial stabilit de un român și trei britanici. Au traversat Marea Neagră cu o barcă cu vâsle în doar nouă zile
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„A fost dorința părintelui să rămână pro bono. El avea binecuvântare pentru a sluji la biserica respectivă, iar în 2009 a obținut și în scris de la ÎPS Teofan acest lucru”, a spus un apropiat.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cât de sigură e Marea Neagră? Rechinul care trăiește în adâncuri, în zona litoralului românesc | FOTO
Cât de sigură e Marea Neagră? Rechinul care trăiește în adâncuri, în zona litoralului românesc | FOTO

După ce o româncă și o austriacă au fost ucise de rechini în Egipt, toată lumea vrea să știe dacă în Marea Neagră există astfel de prădători.

Record mondial stabilit de un român și trei britanici. Au traversat Marea Neagră cu o barcă cu vâsle în doar nouă zile
Record mondial stabilit de un român și trei britanici. Au traversat Marea Neagră cu o barcă cu vâsle în doar nouă zile

Un român și trei britanici au stabilit un record mondial după ce au traversat Marea Neagră de la Vest la Est în nouă zile, 18 ore și cinci minute.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.