Un polițist român din SUA este considerat erou. Ce a făcut tânărul care se zbate acum între viață și moarte

×
Codul embed a fost copiat

În Statele Unite ale Americii, un tânăr de 22 de ani de origine română, ofițer în Arizona, a ajuns erou după a fost împușcat de un individ căutat pentru că făcuse manevre periculoase pe șosea.

Polițistul reușise să îl identifice într-un bloc și, când a mers la el acasă, a fost secerat de gloanțe. După incident, ofițerul Moldovan a fost la spital, iar doctorii speră să îi salveze viața.

Ofițerul de poliție Tyler Moldovan era în misiune de patrulare când, prin stație, a fost trimis să intervină în cazul unui șofer care facea manevre periculoase pe o șosea.

A identificat vehiculul în parcarea unui complex de locuințe din Phoenix, Arizona, apoi a urcat în apartamentul unde avea informații că se află cel urmărit. Individul se ascundea în spatele unui perete, iar când l-a văzut pe polițistul român a luat arma și a tras. 

Este căsătorit din vară cu o româncă și voiau să vină în țară, la Oradea 

Jeri Williams, șeful Poliției din Phoenix: ”A deschis focul asupra lui Moldovan, împuşcându-l de mai multe ori. Ceilalţi poliţişti aflaţi la faţa locului au reuşit să-l imobilizeze pe suspect. Nici unul dintre aceştia nu a apucat să deschidă focul”.

Citește și
florin raducanu
Recompensă de un milion de dolari pe capul unui român care l-ar fi ucis în SUA pe unul din liderii clanului Sadoveanu
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Tyler Moldovan împlinise 22 de ani luna trecută. În poliția statului Arizona lucrează ca ofițer din martie, imediat dupa ce a absolvit Academia de Poliție.

Într-un spital din Phoenix, doctorii încearcă acum să îi salveze viața.

Teodor Bănoi, rudă: ”Toată lumea a mers la spital să fie aproape de el. Așteaptă vești, din păcate nu sunt foarte bune veștile”.

Radu Opat, socrul lui Tyler Moldovan: ”Se pare că un pic mișcă picioarele, pleoapele, noi credem totuși că Dumnezeul nostru va lucra și va începe procesul de vindecare”.

În spital, ofițerul Tyler Moldovan este vegheat de soția lui - o tânără de origine română, cu care se căsătorise în vară și plănuia să vină în vacanță, la Oradea, de unde se trag ai lui. În Statele Unite ale Americii, tânărul polițist este considerat erou. 

Familia sa a plecat în SUA înainte de 1989 

Jeri Williams, șeful Poliției din Phoenix: ”Tyler a făcut exact ce ne aşteptăm să facă toţi ofiţerii de poliţie. Şi asta înseamnă să lupte. Şi să continue să lupte. Rugaţi-vă pentru noi!”.

Teodor Bănoi, rudă: ”Era un vis al lui să fie polițist”.

Radu Opat, socrul: ”Și noi și părinții lui am fost tot timpul îngrijorați de o astfel de carieră”.

Jeri Williams, șeful Poliției din Phoenix: ”Poliţiştii îmbracă uniforma în fiecare zi fără să ştie ce se va întâmpla cu ei când intră în tură. Ei sunt adevăraţi eroi!”.

Individul care l-a împușcat pe Tyler Moldovan are un trecut violent. Essa Williams ieșise din închisoare anul trecut, după ce fusese condamnat pentru jaf armat. Acum este acuzat de crimă de gradul întâi, port ilegal de armă și împotrivire la arestare.

Tyler Moldovan provine dintr-o familie de români penticostali plecați în Statele Unite înainte de Revoluția din 1989. În Arizona, unde el este polițist, face parte dintr-o comunitate de 30.000 de români. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Recompensă de 1 milion de dolari, pusă de poliţiştii americani pe numele unui român din Buzău
Recompensă de 1 milion de dolari, pusă de poliţiştii americani pe numele unui român din Buzău

Un milion de dolari este recompensa pusă de poliţiştii americani pe numele lui Florin Răducanu, românul de 37 de ani din Buzău, acuzat că şi-a omorât rivalul.

Recompensă de un milion de dolari pe capul unui român care l-ar fi ucis în SUA pe unul din liderii clanului Sadoveanu
Recompensă de un milion de dolari pe capul unui român care l-ar fi ucis în SUA pe unul din liderii clanului Sadoveanu

Departamentul de Poliție din Anaheim, California a anunțat că s-a emis un mandat de arestare, însoțit de o recompensă de un milion de dolari pentru un bărbat care l-ar fi ucis pe unul dintre liderii clanului Sadoveanu.

Primul român din SUA vaccinat împotriva Covid-19. Ce a spus după vaccin
Primul român din SUA vaccinat împotriva Covid-19. Ce a spus după vaccin

Cu peste 5.000 de cazuri noi, la 25.000 de teste, în ultimele 24 de ore, România are aproape 1.300 de persoane internate la Terapie Intensivă.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.