Accident în timpul examenului pentru permisul auto, în Brăila. Polițistul și o martoră au ajuns la spital

×
Codul embed a fost copiat

Accident grav în centrul orașului Brăila, după ce o mașină, în care un elev tocmai dădea examenul pentru obținerea permisului de conducere, a intrat pe contrasens.

Polițistul examinator din dreapta și o tânără care asista ca martor la evaluare, pe bancheta din spate, au fost răniți.

Accidentul s-a petrecut marți, într-o intesecție circulată din Brăila. Elevul a făcut un viraj la stânga, dar, din câte se pare, nu a „îndreptat” la timp roțile mașinii și a pătruns pe contrasens. Dintr-acolo venea un autoturism al cărui șofer nu a mai putut evita impactul.

Citește și
accident timisoara
Accident cu opt victime, printre care cinci copii, lângă Timișoara
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Polițistul aflat în dreapta, în mașina de școală, are 33 de ani și, conform legislației rutiere, este singurul responsabil pentru manevrele făcute de cel aflat la volan. El a fost rănit grav și a fost preluat de o ambulanță, care l-a transportat la Spitalul de Urgență Brăila. Tot acolo a ajuns, în stare ceva mai bună, o tânără care se afla pe bancheta din spate a mașinii, în calitate de martor.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O mașină în care se aflau 4 tineri a luat foc după un accident. Cum au reușit să scape
O mașină în care se aflau 4 tineri a luat foc după un accident. Cum au reușit să scape

O mașina în care se aflau patru tineri a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de duminică spre luni, în Teiuș, după un accident rutier.

Accident cu opt victime, printre care cinci copii, lângă Timișoara
Accident cu opt victime, printre care cinci copii, lângă Timișoara

Un grav accident de circulație s-a petrecut duminică la amiază, pe centura Timișoarei. Opt persoane au fost ranite si au fost transportate la spital. Cinci dintre ele sunt copii mici. De vină ar fi, spun polițiștii, o șoferiță fără experiență.

Accident cu 5 morți și 21 de răniți, la sud de Moscova. Un autobuz cu 49 de persoane a lovit un pilon de pod
Accident cu 5 morți și 21 de răniți, la sud de Moscova. Un autobuz cu 49 de persoane a lovit un pilon de pod

Cinci persoane au murit şi alte 21 au fost rănite într-un accident de autobuz, duminică dimineaţă, la aproximativ 270 de kilometri sud de Moscova, relatează AFP.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.