Un palestinian simpatizant Hamas, care studiază medicina la noi, a fost declarat indezirabil în România. Ce a descoperit SRI

×
Codul embed a fost copiat

Un palestinian care studiază medicina la noi a fost declarat indezirabil în România, din rațiuni de securitate națională. Ofițerii Serviciului Român de Informații l-au descoperit în plin proces de autoradicalizare.

În plus, există temeri că simpatizantul Hamas ar putea instiga la atacuri teroriste împotriva cetățenilor israelieni. Palestinianul poate fi îndepărtat de pe teritoriul României numai după o decizie definitivă a Instanței Supreme.

Palestinianul cu cetățenie germană are 35 de ani și a venit, anul trecut, în România ca să studieze medicina. După masacrele comise de teroriștii din Hamas în Israel, studentul, căsătorit și cu copii, a intrat în vizorul SRI.

Activităţile desfăşurate de către pârât reprezintă un risc la adresa securității naţionale a României constând în executarea unui atac terorist şi atragerea de noi adepţi la cauza palestiniană prin utilizarea violenţei”, se arată în sentința Curții de Apel București.

Chiar dacă palestinianul neagă că ar fi simpatizant Hamas, din rațiuni de securitate națională, Curtea de Apel București l-a declarat indezirabil pentru următorii zece ani. Cele mai multe dovezi strânse de SRI sunt clasificate „Strict Secret”.

Citește și
Antonio Guterres
Șeful ONU cere o încetare "umanitară totală" a focului în Fâșia Gaza
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Profesor universitar Nicolae Radu, specialist antiterorism:Acțiunea în sine este bazată pe violență, preocuparea studentului fiind nu numai de a transmite mesaje în zona de social media, ci interesul fiind, în a chema adepți pentru cauza Palestiniană. Să nu pierdem din atenție și atitudinea anti israeliană, deci faptul că îndeamnă în cele din urmă la violență împotriva poporului israelian”.

De la atacurile Hamas din 7 octombrie, Brigada Antiteroristă a SRI asigură protecția tuturor israelienilor din România, vizați de riscuri sau amenințări. Ambasadorul Israelului la București este de departe cel mai protejat diplomat.

Reven Azar, ambasadorul Israelului în România (15 noiembrie):Suntem foarte bine protejați aici, în România, datorită muncii foarte bune a Forțelor Române de Securitate. Ele sunt extrem de alertate pentru a proteja fizic românii, inclusiv comunitatea evreilor. De asemenea, sunt foarte atente la social media și comunitatea de informații”.

Pentru că este cetățean al unui stat din Uniunea Europeană și a intrat legal în România, studentul palestinian declarat indezirabil de Curtea de Apel București nu a fost luat, cel puțin deocamdată, în custodie de autoritățile de la București. Însă, până când se va decide definitiv să fie îndepărtat de pe teritoriul național și trimis înapoi în Germania, ofițerii SRI îl urmăresc pas cu pas și îi monitorizează fiecare mișcare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce se va întâmpla dacă Israel și Hamas vor bate palma pentru prelungirea armistițiului. Prevederile noului plan
Ce se va întâmpla dacă Israel și Hamas vor bate palma pentru prelungirea armistițiului. Prevederile noului plan

Este ultima zi a armistițiului dintre Hamas și Israel în Fâșia Gaza, iar 11 ostatici sunt așteptați să fie predați și să se întoarcă acasă.

Șeful ONU cere o încetare
Șeful ONU cere o încetare "umanitară totală" a focului în Fâșia Gaza

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut, uni, o încetare umanitară totală a focului între Israel şi gruparea teroristă Hamas, în locul unui armistiţiu temporar, deoarece "catastrofa umanitară din Gaza se înrăutăţeşte pe zi ce trece".

Experţi ai ONU cer lansarea de anchete independente privind ''alegaţii de crime de război şi crime împotriva umanităţii''
Experţi ai ONU cer lansarea de anchete independente privind ''alegaţii de crime de război şi crime împotriva umanităţii''

Experţi în drepturile omului ai ONU au cerut, luni, lansarea de anchete independente privind "alegaţii de crime de război şi crime împotriva umanităţii" comise de toate părţile, de la atacul din 7 octombrie lansat de Hamas în Israel.

„Aceste şapte săptămâni îngrozitoare s-au terminat”. Familiile ostaticilor eliberaţi de Hamas fac mărturii emoționante
„Aceste şapte săptămâni îngrozitoare s-au terminat”. Familiile ostaticilor eliberaţi de Hamas fac mărturii emoționante

Pe măsură ce foştii ostatici se întorc în Israel, după şapte săptămâni de captivitate în mâinile Hamas, au apărut informaţii despre condiţiile de detenţie ale acestora, relatează AP.

Cetățean rus, eliberat de Hamas în semn de apreciere față de poziția Rusiei cu privire la războiul cu Israel
Cetățean rus, eliberat de Hamas în semn de apreciere față de poziția Rusiei cu privire la războiul cu Israel

Cel de-al treilea grup de ostatici eliberați de Hamas a ajuns duminică seară în Israel. Între ei și un cetățean rus, pe care teroriștii spun că l-au eliberat în semn de apreciere față de poziția Rusiei cu privire la cauza Palestinei.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.