Un obicei străvechi, moștenit din moși-strămoși, a fost „reînviat” la Muzeul Satului din Baia Mare

×
Codul embed a fost copiat

Un obicei străvechi, moștenit din moși-strămoși, a fost „reînviat” miercuri, pe dealurile de la Muzeul Satului din Baia Mare.

Localnici, îmbrăcați în straie populare, au participat la o „clacă”, rasplătită cu bucate tradiționale - gulaș pregătit la ceaun, plăcinte, cozonaci și, evident, palincă de prune.

Dar abia spre seară s-au înfruptat din bucate, alături de turiști.

Ulițele de la Muzeul Satului din Baia Mare au rasunat de vocile localnicilor, care au horit până la căderea serii. Maramureșenii, îmbrăcați în haine de sărbătoare, de la mic la mare, au luat coasa, furca și grebla și s-au pus pe treabă.

Doi dintre tinerii prezenți la clacă, Lorena și Nicu, n-au stat locului nici o clipă. După ce au pus jos uneltele, au încins o horă pe iarba proaspăt cosită.

Citește și
ghid
Normele pe care trebuie să le respecți dacă vrei să îți ridici o locuință în Maramureș
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnic: „La noi în Maramureș se obişnuieşte a merge în clacă unul la altul când avem nevoie. Nu mergem pentru bani, mergem doar pe omenie. La noi se păstrează obiceiul din moşi strămoşi. Până și hainele sunt foarte vechi, zadia pe care o port azi este de 250 de ani”.

Nu e prima ediție de acest fel, însă organizatorii își doresc să repete experiența, mai ales că turiștii ajung în număr mare în zonă.

Monica Mare, directorul Muzeului Satului din Baia Mare: „Am chemat şi noi pe localnicii din comună Groşii Tibleului pentru a ne ajuta şi, ca în satul tradiţional, se va finaliza cu joc şi voie bună şi cu bucate tradiţionale, ca să-i răsplătim că ne-au dat o mână de ajutor”.

Când au terminat treaba, localnicii au fost răsplătiți cu porții zdravene de gulaș, dar și cu plăcinte, cozonaci și țuică de prune.

Claca s-a încheiat la căderea serii, când maramureșenii s-au adunat în jurul meselor. Ei au promis că se vor întoarce și zilele următoare pentru a ajuta la adunatul fânului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Câine izolat pe malul unui râu din Maramureș, salvat de salvamontiști. Va fi adoptat de femeia care l-a găsit
Câine izolat pe malul unui râu din Maramureș, salvat de salvamontiști. Va fi adoptat de femeia care l-a găsit

Intervenție dificilă a salvamontiștilor din Maramureș, pentru salvarea unui câine izolat pe malul unui râu.

Normele pe care trebuie să le respecți dacă vrei să îți ridici o locuință în Maramureș
Normele pe care trebuie să le respecți dacă vrei să îți ridici o locuință în Maramureș

Ca să nu-și piardă istoria, autoritățile locale din Maramureș încearcă să-i convingă pe cei care ridică locuințe noi să respecte anumite reguli.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.