Un nou sector de drum din Autostrada A0 a fost inaugurat. Când se poate circula pe porțiunea de 13 kilometri

×
Codul embed a fost copiat

Așteptată de ani buni de șoferi, autoritățile inaugurează luni o nouă porțiune din Autostrada A zero, șoseaua de mare viteză care înconjoară Capitala. Este vorba despre o porțiune de numai 13 kilometri.

Când vor putea șoferii să circule pe noul tronson.

Acest lot va putea fi folosit de șoferi începând cu ora 14:00. Se fac ultimele pregătiri aici pe A0. Sunt prezenți reprezentanți din partea Ministerului Transporturilor, dar și de la poliție, pentru monitorizarea și dirijarea traficului. Porțiunea deschisă luni, de 13 km, asigură circulația între DN5 și DN4, mai exact dintre localitatea Jilava și Popești-Leordeni.

În total, pe inelul sudic al autostrăzii de centură, șoferii pot circula pe o porțiune de 23 de km. Lucrările au avansat destul de greu și asta pentru că antreprenorii, constructorii au înregistrat întârzieri repetate.

Inelul sudic este important pentru că va asigura tranzitul tuturor camioanelor și TIR-urilor de marfă care vin din centrul țării și vor să ajungă la Constanța sau la Vamă. Însă, un impact real, un ajutor pentru șoferi se va vedea în momentul în care Autostrada A0 se va intersecta cu Autostrada Soarelui.

Citește și
masina furata
Un Mercedes de 27.000 de euro a fost oprit de polițiști pe autostrada A1. Motivul pentru care șoferul a rămas fără el
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În lucru este o bucată de 10 km care ar trebui să fie gata, promit autoritățile, în această vară. Însă, reprezentanții asociațiilor de profil spun că cel mai probabil acest lot, cei 10 km vor fi dați în folosință abia la finalul lunii august. Și la fel de importantă este și legătura cu A1, cu Autostrada București-Pitești, însă acolo vorbim de întârzieri și mai mari, mai exact antreprenorul a ajuns la un stadiu de aproximativ de 70%, iar acolo, kilometrii ar urma să fie gata spre finalul acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânăr de 26 de ani, prins cu 235 km/h pe Autostrada A3. Polițiștii au dat 25 de amenzi în doar câteva ore
Tânăr de 26 de ani, prins cu 235 km/h pe Autostrada A3. Polițiștii au dat 25 de amenzi în doar câteva ore

Poliţiştii au dat 25 de amenzi, în doar câteva ore, şoferilor care au încălcat reegulile de circulaţie pe tronsonul A3 Câmpia Turzii – Nădăşelu. Un tânăr de 26 de ani a fost prins cu 235 de km/h.

 

Un Mercedes de 27.000 de euro a fost oprit de polițiști pe autostrada A1. Motivul pentru care șoferul a rămas fără el
Un Mercedes de 27.000 de euro a fost oprit de polițiști pe autostrada A1. Motivul pentru care șoferul a rămas fără el

Un autoturism în valoare de 27.000 de euro căutat pentru confiscare de autorităţile din Marea Britanie a fost descoperit de poliţişti în România, în urma unui control în trafic cu ajutorul aplicaţiei eDAC.

Detaliul care poate schimba totul în cazul femeii care a fost găsită moartă lângă A1. Ce s-a descoperit despre suspectul turc
Detaliul care poate schimba totul în cazul femeii care a fost găsită moartă lângă A1. Ce s-a descoperit despre suspectul turc

Suspectul în cazul femeii, care a fost ucisă și aruncată în câțiva saci pe un câmp, lângă autostradă A1, a fost reținut pentru 24 de ore. Un amic a declarat că individul ar suferi de probleme psihice.

 

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.