Un mistreț a provocat un accident în Vaslui. Una din mașini a ars ca o torță

Un mistreț a provocat un accident în Vaslui. Una din mașini a ars ca o torță
vremeanoua.ro

Un mistreț din Vaslui a provocat un accident de circulație din care cei doi șoferi au scăpat, ca prin minune, fără nicio zgârietură. Una din mașini a ars în totalitate.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că șoferul unui autoturism Renault a frânat brusc când i-a apărut în față un mistreț, iar șoferul unui autoturism de teren aflat în spate nu a putut evita impactul. Mașina din față a fost proiectată într-un șanț, a luat foc și s-a făcut scrum. Din fericire, ambii conducători auto au fost nevătămați.

Apelul la 112 a fost efectuat miercuri dimineață, la ora 00.23, au precizat reprezentanții Poliției, citați de cotidianul Vremea Nouă.


Șoferii (cel de la Renault în vârstă de 27 ani și cel de la Land Rover, 25 de ani) au fost testați pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ. Șoferii veneau dinspre Bârlad spre localitatea Podul Turcului iar accidentul provocat de mistreț a avut loc în localitatea Ivești din Vaslui.

„La sosirea echipajului de intervenție, au fost găsite două autoturisme avariate (un autoturism marca Renault și unul Land Rover) în urma unui accident rutier, unul dintre autovehicule fiind cuprins în totalitate de flăcări. Niciunul dintre conducătorii auto nu a necesitat îngrijiri medicale. După aproximativ 10 minute, incendiul a fost lichidat. Autoturismul cuprins de flăcări a fost distrus în proporție de 90%. În momentul producerii accidentului, cele două autoturisme se deplasau dinspre Bârlad spre Ivești. Autoturismul marca Renault a fost lovit în spate, după care s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

Citește și
O cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat în județul Brăila și a luat foc
O cisternă cu motorină s-a răsturnat și a luat foc, în Brăila. Șoferul spune că a evitat un mistreț
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi bistrițeni ar fi vânat un cerb, un adevărat trofeu cinegetic, deşi aveau autorizaţie doar pentru vulpe sau mistreţ
Doi bistrițeni ar fi vânat un cerb, un adevărat trofeu cinegetic, deşi aveau autorizaţie doar pentru vulpe sau mistreţ

Doi bărbaţi din Bistriţa-Năsăud sunt arestaţi la domiciliu după ce ar fi vânat un cerb, un adevărat trofeu cinegetic, deşi aveau autorizaţie doar pentru vulpe sau mistreţ.

O cisternă cu motorină s-a răsturnat și a luat foc, în Brăila. Șoferul spune că a evitat un mistreț
O cisternă cu motorină s-a răsturnat și a luat foc, în Brăila. Șoferul spune că a evitat un mistreț

Un accident periculos a avut loc joi, pe DN 21A, în judeţul Brăila. O cisternă încărcată cu 26 de tone de motorină s-a răsturnat în zona localității Bărăganul şi a luat foc.

Musafir neașteptat pe o plajă din Germania. Oamenii au fugit îngroziți din apă
Musafir neașteptat pe o plajă din Germania. Oamenii au fugit îngroziți din apă

Zi de plajă cu peripeţii pentru zeci de nemţi. Un porc mistreţ s-a gândit şi el să facă o baie, dar când a ieşit din apă, nu a avut parte de o primire tocmai prietenoasă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.