Un microbuz care urma să ajungă în Germania a fost confiscat la vama Petea. Ce au descoperit polițiștii în plafon

microbuz
Politia de Frontiera Romana

Un microbuz care urma să ajungă în Germania a fost confiscat la ieșirea din România, după ce polițiștii de frontieră din Satu Mare au găsit în plafonul dublu aproximativ 11.000 pachete cu țigări. Șoferul este cercetat pentru contrabandă.

„Sâmbătă, 08 iulie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din ţară, un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, din județul Suceava. Tânărul conducea o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculată în România, declarând că nu deține bunuri în compartimentul de marfă și că intenționează să ajungă în Germania.

Existând suspiciuni în acest caz, polițiștii de frontieră sătmăreni au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în plafonul autovehiculului a fost descoperit un loc special amenajat, iar în interiorul acestuia era ascunsă și nedeclarată cantitatea de 10.850 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty-free, în valoare totală de 12.695 lei”, au precizat, duminică, reprezentanții Inspectoratului Teritorial Sighetu Marmației într-un comunicat.

Întreaga marfă a fost ridicată în vederea confiscării, iar microbuzul în valoare de 35.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor. Totodată, șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă