Descoperirea făcută de polițiști când s-au uitat în portbagajul mașinii unui tânăr, venit la festivalul din Mamaia

×
Codul embed a fost copiat

Problema drogurilor persistă și în a treia zi de distracție pe litoral. Procurorii DIICOT au reținut un individ din Satu Mare după ce în mașina lui au găsit două kilograme și jumătate de droguri de mare risc.

Avea de gând să le vândă la festivalul din Mamaia. Alte 39 de persoane sunt cercetate pentru că aveau asupra lor la festival substanțe interzise. Aproape o sută de persoane au avut nevoie în schimb de ajutor medical pe litoral.

Tânărul de 27 de ani a venit din Satu Mare şi a adus pe litoral o cantitate însemnată de droguri pentru a le vinde la festivalul din Mamaia, spun procurorii DIICOT - care l-au monitorizat. Au găsit 2 kg jumătate de droguri sintetice înlocuitoare ale cocainei, Ketamină şi amfetamine ascunse într-o boxă de mari dimensiuni, aflată în portabagajul maşinii. La percheziţii au descoperit şi 9000 de euro, 11.300 de lei şi 170 de lire sterline, dar şi un cântar electronic.

Constantin Murariu ofiţer presa Jandarmeria Română: "În ultimele 24 de ore jandarmii din cadrul grupării mobile în colaborare cu celelalte structuri, au depistat 39 de persoare care deţineau substanţe interzise. Acestor persoane le-au fost întocmite acte premergătoare pentru continuarea cercetărilor".

Poliţiştii au aplicat şi 21 de amenzi în valoare de aproape 14 mii de lei celor care au încălcat legea. Alţi turişti au avut nevoie de ajutor medical.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

98 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pe litoral. 29 dintre pacienţi au avut traumatisme sau contuzii, iar alte 69 de persoane au avut probleme cardiace, reacţii alergice sau alte afecţiuni. 5 persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital, pentru investigaţii suplimentare.

Cu toate acestea, sunt şi tineri sau familii cu copii care au ştiut să se bucure de vremea bună şi valurile mării în Mamaia. Unii au stat pur şi simplu întinşi la soare, alţii au căutat ceva bun de mâncare.

Şi pentru zilele următoare vremea se anunţă bună pe litoral.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.