Un incendiu de proporții a cuprins o hală de producție a polistirenului în județul Dâmbovița

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu de proporţii a izbucnit, luni dimineaţă, într-o hală de producţie a polistirenului, la Mija, în judeţul Dâmboviţa.

 

Vâlvătăile au ars violent în interiorul halei, pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi.

Cei de la ISU anunţă că incendiul este localizat şi se intervine pentru lichidarea acestuia.

Citește și
incendiu
Incendiu puternic în centrul Aradului, după ce groapa de gunoi a orașului a luat foc. A fost emisă o avertizare RO-Alert
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Nu sunt victime, însă fumul gros a acoperit cerul pe o mare suprafaţă în zonă.

Trei autospeciale cu apă și spumă, dar şi o ambulanţă SMURD şi alte două autospeciale de intervenţie au sosit rapid să stingă flăcările violente.

În urma degajărilor mari de fum, oamenii din zonă au primit un mesaj Ro-Alert prin care li se recomandă izolarea și oprirea aparatelor de climatizare sau ventilație.

O anchetă urmează să stabilească din ce cauză s-a produs incendiul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu cu mari degajări de fum la un depozit de fier vechi din Zalău. A fost emis un mesaj Ro-Alert
Incendiu cu mari degajări de fum la un depozit de fier vechi din Zalău. A fost emis un mesaj Ro-Alert

Un incendiu cu mari degajări de fum, a izbucnit, luni dimineaţă, la un depozit de fier vechi din Zalău.

Incendiu puternic în centrul Aradului, după ce groapa de gunoi a orașului a luat foc. A fost emisă o avertizare RO-Alert
Incendiu puternic în centrul Aradului, după ce groapa de gunoi a orașului a luat foc. A fost emisă o avertizare RO-Alert

Flăcări înalte de 10 metri au brăzdat în noaptea de sâmbătă spre duminică cerul Aradului, după ce groapa de gunoi a orașului a luat foc.

Incendii de vegetație în Turcia, pe coasta Mării Egee și în sud, în Antalya
Incendii de vegetație în Turcia, pe coasta Mării Egee și în sud, în Antalya

După Italia, Grecia ori Bulgaria, și Turcia se confruntă cu incendii de vegetație pe coasta Mării Egee și în sud, în Antalya.

Remorca unui TIR care transporta hârtie igienică și șervețele a luat foc la Timișoara
Remorca unui TIR care transporta hârtie igienică și șervețele a luat foc la Timișoara

Remorca unui TIR care transporta hârtie igienică și șervețele de bucătărie s-a aprins.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.