Un elicopter SMURD, solicitat să intervină la căutarea celor patru persoane dispărute în râul Mureș

barca, isu mures
Colaj foto: PRO TV

Pompierii au intensificat căutările celor patru persoane date dispărute după ce barca în care se aflau s-a răsturnat în râul Mureş, în zona localităţii Periam Port din judeţul Timiş.

În sprijinul lor a fost solicitat elicopterul SMURD şi au fost aduse şi două sonare, scrie News.ro.

Pentru intensificarea căutărilor, ISU Timiş intervine cu 2 sonare şi a fost solicitat în sprijin elicopterul SMURD Arad”, a transmis ISU Timiş.

O barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, duminică seară, în râul Mureş, în zona localităţii Periam Port din judeţul Timiş. Şapte persoane au reuşit să se salveze, iar un copil de trei ani a fost declarat decedat. Alte patru persoane, doi copii şi doi adulţi, sunt căutaţi încă de pompieri şi scafandri.

Conducătorul bărcii a fost reţinut 24 de ore şi este cercetat pentru ucidere din culpă. Barca lui nu era înmatriculată şi el nu deţinea certificat de conducere a ambarcaţiunii. De asemenea, bărbatul consumase alcool.

Citește și
castele
Judeţul din România cu cele mai multe castele are de acum un tur organizat. Traseul complet
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Bărbatul care a condus barca pe râul Mureş, în urma căreia un copil a murit şi alte 4 persoane sunt dispărute, era băut
Bărbatul care a condus barca pe râul Mureş, în urma căreia un copil a murit şi alte 4 persoane sunt dispărute, era băut

Bărbatul care a organizat plimbarea pe râul Mureș, în urma căreia un copil a murit, iar alte patru persoane sunt încă date dispărute, a fost reținut pentru ucidere din culpă.  

Judeţul din România cu cele mai multe castele are de acum un tur organizat. Traseul complet
Judeţul din România cu cele mai multe castele are de acum un tur organizat. Traseul complet

Mureş - judeţul cu cele mai multe castele are de acum un tur organizat - după model nemţesc şi franţuzesc.

Ziua Internațională a Dansului. Peste 1.000 de artiști s-au urcat pe scenă, la Târgu Mureș
Ziua Internațională a Dansului. Peste 1.000 de artiști s-au urcat pe scenă, la Târgu Mureș

De Ziua Internațională a Dansului, peste 1.000 de artiști s-au urcat pe scenă, la Târgu Mureș.

 

Cu pitonul de gât, la fast-food. Apariție înfiorătoare într-un local din România
Cu pitonul de gât, la fast-food. Apariție înfiorătoare într-un local din România

Imagini șocante în Târgu Mureș, unde un bărbat a intrat într-un fast-food cu un piton uriaș, încolăcit pe el.

A început „măsuratul oilor” pe Valea Gurghiului. Ce reprezintă tradiția
A început „măsuratul oilor” pe Valea Gurghiului. Ce reprezintă tradiția

Cu mic, cu mare, sătenii de pe Valea Gurghiului, din județul Mureș, s-au adunat în aceste zile la... „măsuratul oilor”.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă