Deţinutul evadat de la Penitenciarul Tulcea a fost prins. E închis pentru tentativă de omor

detinuti in penitenciar
Pro TV

Deţinutul de la Penitenciarul Tulcea, care evadase luni dimineaţa părăsind un punct de lucru unde muncea în regim semideschis, a fost prins.

Update:  Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Cristina Enache, a precizat, pentru AGERPRES, că bărbatul a fost prins în zona localităţilor Frecăţei - Cataloi şi se fac demersuri pentru a fi reîncarcerat.

"Deţinutul a fost capturat în jurul orei 11,30, în zona localităţilor Frecăţei - Cataloi, judeţul Tulcea, de către cadre ale Penitenciarului Tulcea. În momentul capturării nu a opus rezistenţă", a afirmat Cristina Enache.

Potrivit acesteia, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea referitor la acest deţinut.

"La nivel intern, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară. În funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Deţinutul va fi analizat în comisia de individualizare a regimului de executare a pedepsei în vederea schimbării regimului de executare a pedepsei privative de libertate într-unul mai sever", a adăugat Enache.

Citește și
detinuti, penitenciare, lege, recurs compensatoriu
Comisarul unui penitenciar, ajutor pentru un deținut. Ce primea condamnatul pentru omor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

----

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Tulcea, luni, în jurul orei 8.30, deţinutul Samir Regep, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la 8 ani, 8 luni şi 273 zile la închisoare pentru tentativă de omor, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localităţii Mineri, judeţul Tulcea.

“În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Tulcea şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea”, au precizat reprezentanţii penitenciarului, potrivit News.ro.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete interne care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening gri, bluză neagră, încăltăminte sport de culoare albă. El efectua pedeapsa în regim semideschis.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce plănuia deținutul evadat din Penitenciarul Găești. „I-a dat o cană de apă în plus”
Ce plănuia deținutul evadat din Penitenciarul Găești. „I-a dat o cană de apă în plus”

Aventură de scurtă durată pentru un bărbat care a evadat din penitenciarul din Găeşti, judeţul Dâmboviţa.

Comisarul unui penitenciar, ajutor pentru un deținut. Ce primea condamnatul pentru omor
Comisarul unui penitenciar, ajutor pentru un deținut. Ce primea condamnatul pentru omor

Un comisar de la Penitenciarul Tulcea a fost reţinut de procurorii DNA din Constanţa, acuzat că a introdus mai multe telefoane mobile în închisoare. Aparatele au ajuns la un deţinut condamnat pentru omor.

Comisar de la Penitenciarul Tulcea, reținut de DNA. Ce a făcut în schimbul a 7000 de lei
Comisar de la Penitenciarul Tulcea, reținut de DNA. Ce a făcut în schimbul a 7000 de lei

Un comisar de la Penitenciarul Tulcea a fost reţinut de DNA, fiind acuzat de luare de mită și că a introdus mai multe telefoane mobile în închisoare, care au ajuns la un deţinut condamnat pentru omor.

Cristi Borcea poate fi eliberat din închisoare. Beneficiază de recursul compensatoriu
Cristi Borcea poate fi eliberat din închisoare. Beneficiază de recursul compensatoriu

Cristi Borcea face primul pas spre libertate. Comisia de eliberări de la spitalul penitenciar Rahova i-a dat miercuri după-amiază undă verde pentru eliberare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.