Un copil de la o clasă pregătitoare din Braşov îşi terorizează colegii. Unii dintre ei au ajuns cu vânătăi acasă

bataie scoala
Sursa foto: bizbrasov.ro

Un copil de la o clasă pregătitoare din Braşov îşi terorizează colegii, unii dintre ei ajungând cu vânătăi acasă. Părinţii au depus sesizare la conducerea şcolii încă din prima săptămână a anului şcolar, fără a primi răspuns, potrivit News.ro.  

„În urma apariţiei în mediul online a unor articole privind o situaţie semnalată la o şcoală gimnazială din municipiul Braşov, vă comunicăm următoarele: La data de 29.09.2023, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţa Şcolară Braşov s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Paralel cu desfăşurarea activităţilor poliţieneşti specifice în astfel de cazuri, s-a stabilit cu directorul unităţii de învăţământ ca luni, 02 octombrie a c., poliţiştii Biroului Siguranţa Şcolară să fie prezenţi la clasa din care fac parte elevii în cauză în vederea desfăşurării de activităţi de informare pentru asigurarea unui climat şcolar sigur”, a transmis, luni dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.

Presa locală a semnalat că la Şcoala Gimnazială 11 din municipiul Braşov părinţii au depus, încă din prima săptămână a anului şcolar, o sesizare către conducerea unităţii de învăţământ, în care reclamă că un elev din clasa pregătitoare D îşi terorizează colegii, unii dintre ei ajungând acasă cu vânătăi în urma agresiunilor.

Jurnaliştii de la bizbrasov.ro scriu că „elevii au povestit acasă că sunt bătuţi, ameninţaţi, colegul violent intră peste ei în baie”, iar la sesizarea depusă la conducerea şcolii de către un reprezentant al părinţilor încă din 15 septembrie conducerea şcolii nu a răspuns.

Citește și
crima croydon
Cine este autorul crimei din Londra, acuzat de moartea unei fete de 15 ani, înjunghiată în timp ce mergea la şcoală
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

„Biz Braşov a discutat cu directorul şcolii, profesorul Mihaela-Carmen Nicodin, despre acest subiect, care ne-a spus că nu a răspuns la reclamaţia părinţilor pentru că încă nu au trecut cele 30 de zile legale pentru emiterea unui astfel de document. Dar, directorul ne-a asigurat că totul este sub control, problema este cunoscută, iar copilul violent se manifestă astfel doar în pauze. Doamna profesor a fost în inspecţie la câteva ore, după primirea sesizării, dar copilul „problemă” nu ar fi ieşit în evidenţă. Deocamdată elevul nu a beneficiat de consilierea psihologului şcolii, pentru că părinţii lui ar trebui să accepte/solicite acest lucru. Dar, aparent, părinţii copilului violent au ajuns la şcoală doar vineri, unde au discutat cu ceilalţi părinţi şi, apoi, cu reprezentanţii direcţiuni. Vineri, la 2 săptămâni de la depunerea reclamaţiei”, scrie Biz Braşov.

Luni, colegii copilului nu vor merge la şcoală, în semn de protest, au anunţat părinţii acestora. Activitatea programată de către Poliţie va avea loc cu părinţii şi cu reprezentanţii unităţii şcolare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O mamă își lasă fiica de 6 ani să chiulească o zi de la școală în fiecare lună pentru a petrece mai mult timp împreună
O mamă își lasă fiica de 6 ani să chiulească o zi de la școală în fiecare lună pentru a petrece mai mult timp împreună

O mamă din New Jersey a iscat un val de reacții după ce a mărturisit pe TikTok că își lasă fiica să chiulească o zi de la școală în fiecare lună, pentru a petrece mai mult timp împreună.

Cine este autorul crimei din Londra, acuzat de moartea unei fete de 15 ani, înjunghiată în timp ce mergea la şcoală
Cine este autorul crimei din Londra, acuzat de moartea unei fete de 15 ani, înjunghiată în timp ce mergea la şcoală

Un adolescent de 17 ani a fost inculpat pentru moartea unei fete de 15 ani, ucisă cu cuţitul miercuri în sudul Londrei, a anunţat vineri poliţia din capitala britanică.

 

Elev de 12 ani din Argeș, bătut cu pumnii de o profesoară pentru că a scăpat un pix pe jos. ”Mâine îi faci parastasul”
Elev de 12 ani din Argeș, bătut cu pumnii de o profesoară pentru că a scăpat un pix pe jos. ”Mâine îi faci parastasul”

Un nou incident violent într-o școală este anchetat de poliție și inspectoratul școlar. O profesoară de 63 de ani din Argeș este acuzată de părinții unor elevi de clasa a VII-a că i-a bătut pe copii.  

Un elev de clasa a VIII-a, tăiat cu briceagul de un coleg. L-ar fi pus să stea în genunchi, însă copilul a refuzat
Un elev de clasa a VIII-a, tăiat cu briceagul de un coleg. L-ar fi pus să stea în genunchi, însă copilul a refuzat

O ceartă la școală s-a încheiat la spital pentru un elev de clasa a VIII-a din Capitală. Băiatul de 14 ani a fost înjunghiat în mână de un coleg.

Profesoara de gimnaziu din Argeș, cercetată pentru că ar fi bătut un elev la ore. Scenele au fost filmate
Profesoara de gimnaziu din Argeș, cercetată pentru că ar fi bătut un elev la ore. Scenele au fost filmate

O profesoară de la o școală gimnazială din județul Argeș este acuzată că, în timpul unei ore, ar fi agresat un elev de 12 ani.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.