Un camion cu zeci de migranţi a fost găsit şi în România. În ce stare erau refugiaţii

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii de frontieră de la vama Nădlac I - Nagylak au descoperit 20 de cetăţeni din Iran, Afganistan, Irak, Somalia şi India, care încercau să iasă ilegal din ţară ascunşi în interiorul unei autoutilitare încărcate cu paleţi.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, vineri seara, în jurul orei 22:00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român care conducea o autoutilitară înmatriculată în România, relatează Agerpres.

Conform documentelor de însoţire, acesta transporta paleţi din România, cu destinaţia Austria.

"În interiorul acestuia au fost descoperite ascunse în 6 lăzi din placaj, douăzeci de persoane. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Iran, Afganistan, Irak, Somalia şi India, 12 bărbaţi, 3 femei şi 5 copii, toţii adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani, iar minorii între 15 şi 17 ani. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele intenţionau să ajungă în state din vestul Europei", se precizează în comunicatul ITPF Oradea.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi în cazul şoferului, respectiv pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini.

Citește și
Trei migranți, prinşi la frontiera din Satu Mare. Ce plănuiau să facă în România
Trei migranți, prinşi la frontiera din Satu Mare. Ce plănuiau să facă în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cazul celor 39 de morți găsiți în camion. Șoferul ar fi leșinat când a văzut cadavrele
Cazul celor 39 de morți găsiți în camion. Șoferul ar fi leșinat când a văzut cadavrele

Șoferul camionului care a transportat 39 de migranți a declarat că ar fi leșinat în momentul în care a văzut cadavrele, potrivit The Telegraph

Trei migranți, prinşi la frontiera din Satu Mare. Ce plănuiau să facă în România
Trei migranți, prinşi la frontiera din Satu Mare. Ce plănuiau să facă în România

Trei cetăţeni din Sri Lanka, doi bărbaţi şi o femeie, care au încercat să treacă ilegal din România în Ungaria au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din judeţul Satu Mare. Cei trei încercau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen.

Descoperire șocantă într-un TIR. Ce ascundea şoferul printre cutii
Descoperire șocantă într-un TIR. Ce ascundea şoferul printre cutii

Nouă migranţi din Bangladesh au fost descoperiţi de autorităţi ascunşi într-un TIR care urma să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.