Un medic de la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală s-a aruncat de la etajul unui bloc. Bărbatul se certase cu soția

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat în vârstă de 34 de ani s-a aruncat de la etajul unui bloc situat în Sectorul 2 al Capitalei.  

Tragicul incident a fost sesizat joi dimineață, în jurul orei 10.00. Bărbatul era medic chirurg la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală şi cu o carieră serioasă în ginecologie oncologică. Era căsătorit și avea doi copii - o fată și un băiat. Se certase cu soția care s-ar fi mutat alături de cei mici, într-un bloc din sectorul 2 al Capitalei.

Joi dimineață, bărbatul a condus până în fața blocului, a oprit, uitând cheile în maşină, a urcat până la etajul 12, unde a stat aproximativ cinci minute - timp în care a scris un mesaj de adio soției. A lăsat telefonul pe o masă şi după puţin timp a fost găsit prăbuşit în faţa clădirii.

Un vecin a sunat la 112. La fața locului au ajuns două ambulanțe, însă medicii nu au mai putut face nimic.

La fața locului s-au deplasat și polițiști din cadrul secției 9 de Poliție. Echipele au constatat decesul, trupul neînsuflețit fiind transportat la INML pentru necropsie. 

Citește și
scandura
Cum s-a produs accidentul în urma căruia un tânăr a fost străpuns de o bârnă de lemn, gonind cu 122 km/h
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Putin bagă
Putin bagă "poezia" în închisoare. Trei poeți ruși au fost arestați, după ce au citit un text împotriva mobilizării parțiale

Un tribunal rus a dispus, miercuri, arestarea a trei tineri poeţi care au participat la o lectură literară împotriva mobilizării anunţate de autorităţi pentru războiul din Ucraina, unul dintre ei susţinând că a fost violat de poliţie în timpul arestării.

Cum s-a produs accidentul în urma căruia un tânăr a fost străpuns de o bârnă de lemn, gonind cu 122 km/h
Cum s-a produs accidentul în urma căruia un tânăr a fost străpuns de o bârnă de lemn, gonind cu 122 km/h

O cursă nebună, pe șosea, s-a încheiat cu un accident șocant, în județul Galați. Un tânăr de 22 de ani, urmărit de poliție, s-a răsturnat cu maşina, şi a fost străpuns de o bârnă de lemn.

Un tânăr urmărit de poliție s-a răsturnat cu mașina și a fost străpuns de o bârnă de lemn, în județul Galați
Un tânăr urmărit de poliție s-a răsturnat cu mașina și a fost străpuns de o bârnă de lemn, în județul Galați

O cursă nebună ca în filmele polițiste s-a încheiat cu un accident șocant, în județul Galați. Un tânăr de 22 de ani, urmărit de poliție, s-a răsturnat cu mașina și a fost străpuns de o bârnă de lemn. Miraculos, a scapăt cu viață și este la spital.

Anamaria Prodan l-a reclamat la poliție încă din februarie pe Laurențiu Reghecampf. Ce s-a întâmplat cu dosarul
Anamaria Prodan l-a reclamat la poliție încă din februarie pe Laurențiu Reghecampf. Ce s-a întâmplat cu dosarul

Anamaria Prodan a făcut, în luna februarie, o plângere prealabilă pentru ameninţare împotriva soţului său, Laurenţiu Reghecampf, Poliţia Ilfov precizând că nu au fost întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu.

Sute de arestări în urma protestelor din Rusia. Tineri care se plimbau pe stradă, ridicați de poliție
Sute de arestări în urma protestelor din Rusia. Tineri care se plimbau pe stradă, ridicați de poliție

Peste 700 de persoane au fost reţinute, sâmbătă, la Moscova şi în alte oraşe ale Rusiei, în urma protestelor împotriva mobilizării decretate de preşedintele Vladimir Putin.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.