Un bărbat din Sibiu a încercat să răpească o fată de 7 ani de pe stradă. Era cu sora ei

politia

Un bărbat de 67 de ani a fost reţinut luni, de poliţiştii sibieni, după ce ar fi agresat sexual o fată de 7 ani, în timp ce se deplasa pe o stradă din zona centrală a municipiului Sibiu.

Bărbatul a fost lăsat în libertate marţi după ce procurorii nu au considerat necesară luarea de măsură preventivă în privinţa acestuia, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost reţinut luni de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind "cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală şi lovire sau alte violenţe".

"În fapt, la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 11,30, în timp ce se deplasa pe strada Lungă din municipiul Sibiu, bărbatul ar fi avut un comportament neobişnuit faţă de o minoră în vârstă de 7 ani, mângâind-o în zona capului şi a feţei, apoi ar fi încercat să o determine pe aceasta să plece cu el, moment în care, auzind refuzul minorei şi ameninţările bărbatului, mai multe persoane au intervenit, conflictul degenerând în agresiuni fizice între bărbatul în cauză şi martori", au precizat reprezentanţii IPJ Sibiu, relatează Agerpres.

După primele investigaţii efectuate la faţa locului, poliţiştii l-au condus pe bărbat la sediul IPJ Sibiu în vederea audierii şi stabilirii situaţiei de fapt, fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi lovire sau alte violenţe.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Bărbatul a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit reprezentantului IPJ Sibiu, procurorii nu au considerat necesară arestarea bărbatului, care a fost eliberat marţi. "Parchetul a dispus lăsarea lui în libertate, azi", a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Fetiţa de 7 ani a fost consiliată de un psiholog al DGASPC


Un psiholog de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Sibiu a consiliat-o pe fetiţa de 7 ani, care ar fi fost agresată sexual pe o stradă din centrul istoric al municipiului, în timp ce se afla cu sora ei mai mare în faţa unui magazin în care intrase mama lor, a declarat purtătorul de cuvânt al DASPC, Beatrice Munteanu.

"Un psiholog de la noi a fost imediat după eveniment şi a consiliat-o pe fată. Fata nu era singură pe stradă, era împreună cu mama ei şi cu sora. Mama a intrat într-un magazin şi fata a rămas afară cu sora mai mare. (...) Întâi a intervenit un tânăr, după care a mai intervenit şi o altă persoană", a explicat Beatrice Muntean.

Potrivit sursei citate, "minora a putut fi audiată doar în prezenţa unui psiholog".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea
Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea

Un bărbat de 63 de ani va fi cercetat pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după ce un echipaj de jandarmi l-a surprins cu un cuţit asupra lui într-o staţie de autobuz din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat
Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au acţionat în forţă pentru blocarea în trafic a unui autoturism neînmatriculat, plin cu baxuri cu ţigări.

Descoperire de 5 milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au găsit poliţiştii de frontieră în patru containere. FOTO
Descoperire de 5 milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au găsit poliţiştii de frontieră în patru containere. FOTO

Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, au fost descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa, au anunţat poliţiştii de frontieră.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.