Un bărbat a murit, după ce un tren a lovit tractorul în care se afla, în Harghita

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat a decedat, miercuri dimineaţa, după ce tractorul cu remorcă în care acesta se afla a fost lovit de un tren, în Harghita.

Trenul respectiv era de persoane și circula pe ruta Braşov-Budapesta. Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, în localitatea Sândominic, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu.

Bărbatul, cu vârsta de aproximativ 55 ani, era decedat la sosirea echipajelor medicale şi de intervenţie, iniţial fiind anunţat că acesta este încarcerat în tractor.

La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de lucru Bălan, cu o autospecială de intervenţie, iar de la Detaşamentul de Pompieri Miercurea Ciuc au mers la locul intervenţiei două echipaje, cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Alina Ciobotariu a adăugat că circulaţia feroviară este blocată, iar cea rutieră, pe DN 12, se desfăşoară alternativ, pe un singur sens.

Citește și
SMURD Hunedoara
Un băiat de 16 ani a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care-l conducea
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În tren nu sunt persoane care să necesite îngrijiri medicale.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident șocant în Timiș. Un tânăr a fost decapitat, după ce mașina în care se afla s-a izbit de un tractor
Accident șocant în Timiș. Un tânăr a fost decapitat, după ce mașina în care se afla s-a izbit de un tractor

Un șofer de 25 de ani și-a pierdut viața, iar fratele său geamăn este în stare gravă după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un tractor. Atenție, urmează imagini și detalii cu impact emoțional.

Un băiat de 16 ani a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care-l conducea
Un băiat de 16 ani a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care-l conducea

Un adolescent de 16 ani a murit, sâmbătă noaptea, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care-l conducea şi a fost prins sub vehicul, în comuna Lăzarea, satul Ghiduţ.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă