Un autoturism a derapat şi a căzut în apele râului Târnava. În maşină se afla doar şoferul, care a fost rănit uşor

masina rau
ISU Harghita

Un accident spectaculos a avut loc, sâmbătă, în judeţul Harghita, unde un autoturism a ajuns în albia râului Târnava. Echipele de intervenţie au găsit în maşină o singură persoană, care a fost rănită uşor.

 

Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Feliceni spre Cristuru Secuiesc. Un autoturism a căzut, în albia râului Târnava, în zona unui pod care traversează apa. Echipajele de intervenţie au găsit, la faţa locului, o singură persoană.

Persoana aflată în interior a fost scoasă din autoturism fără leziuni vizibile, fiind preluată şi transportată la spital de către echipajul SMURD”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.

La locul evenimentului au intervenit pompierii Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, cu o ambulanţă SMURD, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
FOTO | Accident cu trei victime în Argeş. O tânără de 19 ani a murit după ce maşina în care se afla s-a izbit de un copac
FOTO | Accident cu trei victime în Argeş. O tânără de 19 ani a murit după ce maşina în care se afla s-a izbit de un copac

O tânără de 19 ani a murit, iar o alta, în vârstă de 18 ani şi un bărbat de 25 de ani au fost răniţi după ce autoturismul în care se aflau a derapat şi s-a izbit violent de un copac, în judeţul Argeş, pe DN65 A.

 

Motivul șocant pentru care notarul din Târnăveni și-a înjunghiat fosta iubită și s-a plimbat cu ea în mașină
Motivul șocant pentru care notarul din Târnăveni și-a înjunghiat fosta iubită și s-a plimbat cu ea în mașină

Acuzat că a pus la cale un plan diabolic pentru a-și ucide fosta iubită, un notar din Târnăveni, Mureș, a fost arestat preventiv. Bărbatul a ademenit-o pe femeie la o întâlnire, apoi a atacat-o cu o armă albă și s-a plimbat cu ea în mașină mai mulți kilometri.

Cine este românul găsit mort în mașină după ce și-a împușcat soția într-un salon de coafură din Ruse
Cine este românul găsit mort în mașină după ce și-a împușcat soția într-un salon de coafură din Ruse

Într-o criză de gelozie, un român și-a împușcat soția în Ruse, Bulgaria, în salonul de coafură unde lucra femeia ca manichiuristă.

Un notar din Mureș și-a înjunghiat fosta iubită și apoi s-a plimbat cu ea în mașină. A fost oprit de poliție în trafic
Un notar din Mureș și-a înjunghiat fosta iubită și apoi s-a plimbat cu ea în mașină. A fost oprit de poliție în trafic

Plan diabolic pus la cale de un notar din Târnăveni, județul Mureș! Bărbatul este acuzat că și-a înjunghiat fosta iubită după care s-a plimbat cu ea, în mașină, pe străzi, așteptând ca victima să moară.

Cinci tineri au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, în Buzău
Cinci tineri au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, în Buzău

Cinci tineri cu vârste între 18 şi 25 de ani au ajuns, vineri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău cu diferite răni după ce masina cu care se deplasau a fost scăpată de sub control şi s-a răsturnat pe DN 1B, la Merei.

Recomandări
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.