Un arădean a înjunghiat doi oameni după ce a văzut o poză pe Facebook

telefon
Pro TV

Un bărbat a înjunghiat două persoane în Arad, apoi a încercat să se sinucidă când l-au găsit poliţiştii.

Un bărbat din judeţul Arad a înjunghiat două persoane, în noaptea de joi spre vineri, una dintre victime fiind fosta sa iubită, care participa în acel moment la o petrecere în casa părinţilor, iar agresorul a încercat să-şi ia viaţa cu acelaşi cuţit când a fost găsit de poliţişti.

Atacul a avut loc într-o casă din localitatea arădeană Nădab, unde locuiesc părinţii fostei iubite a agresorului.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Agerpres, că agresorul are 32 de ani şi locuieşte în localitatea Olari, iar în cursul nopţii a văzut pe Facebook fotografii cu fosta iubită care participa la o petrecere în satul Nădab. Bărbatul a mers la petrecere şi a înjunghiat-o pe femeie, dar şi pe fratele acesteia, apoi a fugit.

Ulterior, în cursul nopţii, poliţiştii l-au găsit pe bărbat pe o stradă din satul Olari, în apropiere de casa sa, iar când a fost somat să se predea, bărbatul s-a înţepat cu cuţitul în abdomen şi în gât.

Citește și
autorul atacului din Timis
Autorul măcelului din Timiş, urmărit cu elicoptere şi drone. Este recidivist
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Agresorul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost internat în stare gravă, la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă.

La acelaşi spital se află şi victimele atacului, internate la Chirurgie, unde au fost supuse unor intervenţii chirurgicale, iar medicii afirmă că sunt în stare stabilă.

Cazul a fost preluat de către procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, care fac cercetări in rem cu privire la fapta de tentativă de omor, avându-se în vedere că starea în care se află suspectul nu permite deocamdată audierea acestuia

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
VIDEO. Gestul făcut de ucigaşul din Făget imediat după comiterea crimei
VIDEO. Gestul făcut de ucigaşul din Făget imediat după comiterea crimei

Scene incredibile în Timiş, unde un individ, căutat acum de poliţie, a ucis un bărbat, a rănit-o grav pe soţia acestuia şi a lovit şi atacat apoi alte patru persoane.

Autorul măcelului din Timiş, urmărit cu elicoptere şi drone. Este recidivist
Autorul măcelului din Timiş, urmărit cu elicoptere şi drone. Este recidivist

Bărbatul care a ucis un om şi a rănit mai mulţi în două localităţi din Timiş e căutat în continuare

Bărbatul bătut cu levierul, victima unui conflict pentru trufe.
Bărbatul bătut cu levierul, victima unui conflict pentru trufe. "Au venit cu săbii ninja"

Un om de afaceri din Târgu Jiu, care se ocupă de comerţul cu trufe - o piaţă din care se obţin profituri însemnate - a fost snopit în bătaie chiar în faţa casei sale.

Masacru în 2 localităţi din Timiş. Sunt 6 victime, iar agresorul e încă liber
Masacru în 2 localităţi din Timiş. Sunt 6 victime, iar agresorul e încă liber

Şase victime, printre care un mort, asta a lăsat în urmă un bărbat urmărit de poliţie în două localităţi din judeţul Timiş. 

Om de afaceri bătut cu levierul în plină stradă, la Târgu Jiu. Cine ar fi agresorii
Om de afaceri bătut cu levierul în plină stradă, la Târgu Jiu. Cine ar fi agresorii

Imagini şocante au fost surprinse de o cameră de supraveghere pe o stradă din Târgu Jiu.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.