Trupul primei românce răpuse de coronavirus, adus în țară. Șoferul a refuzat să intre în carantină

×
Codul embed a fost copiat

Șoferul care a adus în țară trupul primei românce răpuse de noul virus, în Italia, a făcut scandal când i s-a spus că trebuie să intre în carantină.

Femeia respectivă, în vârstă de 80 de ani, avea și alte boli cronice și se dusese în Italia la tratament.

A decedat pe 11 martie, de Covid-19, iar familia ei a apelat la o firmă de pompe funebre, pentru a aduce acasă trupul neînsuflețit.

Sicriul victimei precum și al surorii sale, ucisă de o boală incurabilă tot în Italia, au fost duse de la granița la Borșa, în Maramureș, direct la cimitir, iar înhumarea a avut loc în regim de urgență.

Apoi, șoferul care a efectuat transportul a refuzat vehement să intre în carantină, însă jandarmii au intervenit și au fost nevoiți să-l ducă forțat într-un centru.

Citește și
Peste 4.800 de români s-au întors joi noapte în țară prin Vama Nădlac
Peste 4.800 de români s-au întors joi noapte în țară prin Vama Nădlac
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul are dosar penal pentru zădărnicia combaterii bolilor, iar militarii care au intrat în contact cu el sunt acum în autoizolare la domiciliu

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pandemia de coronavirus pe glob. 627 de morţi în 24 de ore în Italia
Pandemia de coronavirus pe glob. 627 de morţi în 24 de ore în Italia

În toată lumea, numărul de cazuri confirmate a trecut de 244.000, iar cel al deceselor a depășit 10.000. În Italia au murit în ultimele 24 de ore 627 de oameni.

Peste 4.800 de români s-au întors joi noapte în țară prin Vama Nădlac
Peste 4.800 de români s-au întors joi noapte în țară prin Vama Nădlac

Peste 20.000 de oameni au intrat în ţară prin Vama Nădlac în ultimele zile, după ce Ungaria a permis tranzitarea teritoriului său pe timpul nopţii.

Ce fel de măști nu protejează împotriva infecției cu coronavirus. Anunțul OMS
Ce fel de măști nu protejează împotriva infecției cu coronavirus. Anunțul OMS

Organizația Mondială a Sănătății și alte instituții internaționale de sănătate publică menționează foarte clar că măștile fabricate manual sau din pânză/ bumbac/ tifon nu protejează împotriva infecției cu coronavirus.

Măsuri de dezinfecţie în sectorul 1. Locuitorii, sfătuiţi să nu deschidă geamurile
Măsuri de dezinfecţie în sectorul 1. Locuitorii, sfătuiţi să nu deschidă geamurile

Primăria Sectorului 1 al Capitalei va pulveriza, de astăzi, pe domeniul public, un virucid cu eficienţă dovedită în combaterea coronaviruşilor

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.