Trei motocicliști au căzut în fața unui șofer fără permis de conducere, în Târgoviște. Ce acuze își aduc

×
Codul embed a fost copiat

Trei tineri care conduceau motociclete - doi băieți și o fată - au fost răniţi într-un accident, la marginea Municipiului Târgovişte.

Le-au spus poliţiştilor că s-au dezechilibrat şi au căzut pe asflat, după ce o mașină i-a lovit cu oglinda.

Însă bărbatul aflat la volan - care nu are permis de conducere - susţine că tinerii ar fi pierdut controlul, pentru că se filmau cu telefoanele mobile în timp ce conduceau.

Ce le-au spus cei trei motocicliști polițiștilor

Cei trei motocicliști - cu vârste între 17 şi 19 ani - le-au spus poliţiştilor că şoferul ar fi ratat depășirea unui alt autoturism şi, din cauza lui, s-au dezechilibrat şi au căzut pe asfalt.

În schimb, cel aflat la volan și pasagerul din dreapta susțin că tinerii au ieşit de pe o stradă secundară şi erau atenţi la telefoanele mobile, nu la drum.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Șoferul și pasagerul spun că motocicliștii ar fi folosit TikTok în timp ce se aflau pe șosea

Emil Deliu, șofer: „Mergeau pe jumătatea şoselei şi se filmau. S-au dezechilibrat, au căzut în faţa mea, am tras stânga să văd ce s-a întâmplat. Cred că live, Tik Tok, nu ştiu.”

Justin Staicu, pasager autoturism: „S-au dezechilibrat, au căzut jos şi noi am tras stânga, să îi evităm. Au scos telefonul şi se filmau unul pe celălalt. Şi în timpul ăsta au căzut”.

Tatăl unuia dintre motociclişti era în coloană.

Bogdan Miculescu, tatăl motociclistului: „Eram toţi trei, eu eram primul, băieţii după mine, am ieşit de pe Via Solarino, ne-am aliniat. Băiatul, l-am văzut în oglinzi, venea, a intrat în depăşire, îi venea maşină din faţă, n-a avut timp să se bage, atunci a intrat pe ei, i-a agăţat cu oglinda”.

Șoferul este cercetat penal

Bărbatul aflat la volan - în vârstă de 35 de ani - este cercetat penal pentru că nu avea permis de conducere. În funcție de rezultatul anchetei, ar putea fi vizat de noi acuzații.

Cei trei tineri au fost preluaţi de echipajele de la ambulanţă şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe. La faţa locului au sosit poliţiştii. Aceştia au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească exact cine se face vinovat de producerea accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO
Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO

Un camion care transporta gunoi s-a răsturnat, miercuri, pe o stradă din municipiul Dorohoi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie

Un bărbat, de 34 de ani, care miercuri s-a stropit cu benzină, în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, şi a ameninţat că îşi dă foc, a fost imobilizat de poliţişti şi dus la spitalul de psihiatrie.

Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea
Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea

Un bărbat de 63 de ani va fi cercetat pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după ce un echipaj de jandarmi l-a surprins cu un cuţit asupra lui într-o staţie de autobuz din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.