Trei bărbați infectați cu antrax au fost internați în spitalele din Târgu Mureș. Cum au luat bacilul

Alerta de antrax

Trei bărbați infectați cu antrax au fost tratați în spitalele din Târgu Mureș, după ce au participat la sacrificarea unei bovine, care avea bacilul care provoacă infecția. Evoluția celor trei bărbați a fost bună, și au fost externați.

În cazul a doi dintre bărbații spitalizați, unele probe analizate la Institutul Cantacuzino au indicat prezenţa bacilului, la fel şi testele făcute animalului sacrificat, dar au fost internați toți trei. Alte 20 de persoane, care deţineau carne de la acel animal, sunt monitorizate, neavând simptome până în prezent, transmite news.ro.

În data de 21.08.2023 Direcţia de Sănătate Publică Mureş a fost informată telefonic, de personalul de specialitate al Compartimentului Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, cu privire suspiciunea de infecţie cu Bacillus anthracis a trei persoane de sex masculin”, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, DSP Mureş.

Astfel, din cei trei bărbaţi consideraţi suspecţi, doi au fost internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, iar celălalt la Spitalul Clinic Judeţean Mureş.

Examenul bacteriologic din fragmentul bioptic tegumentar prelevat la momentul respectiv nu a confirmat infecţia cu Bacillus anthracis. Pentru investigaţii suplimentare au fost recoltate şi trimise probe biologice la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino Bucureşti, unde rezultatele examenului RT-PCR al fragmentului bioptic prelevat de la primele 2 cazuri suspecte au fost pozitive, confirmând prezenţa Bacillus anthracis. Examinările bacteriologice şi serologice au prezentat rezultat negativ. Infecţia cu agentul etiologic a fost una locală, la nivel tegumentar, fără diseminare sistemică. Evoluţia clinică este bună, toate cele 3 cazuri fiind externate”, a precizat sursa citată.

Citește și
Ferma
Cum ar fi luat antrax cei trei bărbați de la ferma din Iași. „Au fost găsite nouă cadavre de bovine”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Astfel, s-a stabilit că cei doi bărbaţi au participat la sacrificarea şi tranşarea unei bovine. Rezultatul probelor prelevate şi transmise pentru examinare Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a fost pozitiv pentru antrax.

Pe lângă cele 3 cazuri menţionate mai sus, în decursul anchetei epidemiologice au mai fost identificate alte 20 persoane care deţineau carne sau produse din carne provenind de la animalul respectiv. Toate aceste persoane au fost supravegheate medical şi până în prezent nu prezintă simptome de îmbolnăvire”, a mai arătat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Patru pacienți cu o boală letală au fugit dintr-un spital din Rusia. Cum s-au infectat
Patru pacienți cu o boală letală au fugit dintr-un spital din Rusia. Cum s-au infectat

Patru pacienți dintr-un grup de cinci persoane infectate cu antrax au fugit dintr-un spital din regiunea rusă Tuva, aflată în sudul Siberiei. Aceștia erau sub tratament și au părăsit unitatea medicală fără acordul medicilor.

Cum ar fi luat antrax cei trei bărbați de la ferma din Iași. „Au fost găsite nouă cadavre de bovine”
Cum ar fi luat antrax cei trei bărbați de la ferma din Iași. „Au fost găsite nouă cadavre de bovine”

DSV Iaşi a făcut plângere penală în cazul anchetei epidemiologice care a început în două județe din Moldova. Asta după ce trei bărbați au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași cu suspiciune de antrax.

Ce era de fapt în plicul primit de un pensionar, cu mesajul
Ce era de fapt în plicul primit de un pensionar, cu mesajul "Antrax. Sună la 112"

Prezenţa antraxului a fost infirmată în cazul plicului cu un praf alb expediat unui bărbat din Botoşani

Un bărbat din Botoșani a primit un mesaj suspect din Lituania. I s-a spus să sune la 112
Un bărbat din Botoșani a primit un mesaj suspect din Lituania. I s-a spus să sune la 112

Poliţiştii din Botoşani au demarat, joi după amiază, o anchetă într-un caz de suspiciune de antrax, după ce un bărbat a primit prin poştă un plic cu praf alb.

Suspiciune de antrax în cazul unui viţel mort pe o păşune în Botoșani
Suspiciune de antrax în cazul unui viţel mort pe o păşune în Botoșani

O suspiciune de antrax a fost înregistrată, vineri, în judeţul Botoşani, după ce un viţel a murit pe o păşune, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Minodora Vasiliu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.