Tragedie în Giurgiu. O familie a rămas fără casă din cauza unui incendiu pornit de la un scurtcircuit

pompier
Profimedia

O familie din localitatea Remuş, judeţul Giurgiu, a rămas fără locuinţă după ce un incendiu violent a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cauza a fost un scurtcircuit, notează Agerpres.

„ISU Giurgiu a fost solicitat în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitatea Remuş pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă. În momentul producerii incendiului, proprietarii nu erau acasă, iar flăcările au fost observate de vecini, care au alertat autorităţile. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere, o cisternă şi o ambulantă SMURD. Când au ajuns echipajele, locuinţa ardea violent, atât în interior, cât şi la nivelul acoperişului, suprafaţa cuprinsă de flăcări fiind de aproximativ 150 de metri pătraţi", se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de ISU Giurgiu.

Două camere, un hol şi bunurile din interior au ars în proporţie de 80 la sută, iar la celelalte încăperi au fost distruse tavanele şi pereţii au fost afectaţi de fum.

Fiind observat târziu, incendiul s-a extins şi la o autoutilitară parcată în curte, fiind arse prelata şi o roată.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit.

Citește și
incediu de vegetatie Valencia, Spania
VIDEO. Incendiu de vegetație în Spania. Peste 800 de oameni au fost evacuați. GALERIE FOTO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un incendiu de proporții a mistuit o stână, în Drăgășani. Proprietarul a reușit să salveze animalele la timp
Un incendiu de proporții a mistuit o stână, în Drăgășani. Proprietarul a reușit să salveze animalele la timp

Un incendiu puternic a mistuit, sâmbătă, o stână, în localitatea vâlceană Drăgășani.

VIDEO. Incendiu de vegetație în Spania. Peste 800 de oameni au fost evacuați. GALERIE FOTO
VIDEO. Incendiu de vegetație în Spania. Peste 800 de oameni au fost evacuați. GALERIE FOTO

Autorităţile spaniole au evacuat cel puţin 800 de persoane din jurul oraşului de coastă Gandia din regiunea estică Valencia, după izbucnirea unui incendiu de vegetaţie care s-a extins rapid în timpul nopţii, din cauza vânturilor puternice.

Cel puțin 27 de morți și 12 răniți în urma unui incendiu care a devastat un centru de dezintoxicare, în Iran
Cel puțin 27 de morți și 12 răniți în urma unui incendiu care a devastat un centru de dezintoxicare, în Iran

Cel puțin 27 de persoane au murit, iar alte 12 au fost transportate la spital în urma unui incendiu izbucnit vineri într-un centru de dezintoxicare din Langarud, Iran, scrie BBC.

O casă din Galați a fost distrusă de un incendiu puternic. O aerotermă cu gaz a explodat
O casă din Galați a fost distrusă de un incendiu puternic. O aerotermă cu gaz a explodat

O casă din comuna Bercea, județul Galați, a fost distrusă joi seară de un incendiu puternic! Flăcările au izbucnit după ce o aerotermă cu gaz a explodat.

Panică într-un bloc din cartierul Drumul Taberei. „Ieșeau flăcări din apartament”. Proprietarul a fost internat la Obregia
Panică într-un bloc din cartierul Drumul Taberei. „Ieșeau flăcări din apartament”. Proprietarul a fost internat la Obregia

Un incendiu puternic a cuprins, joi dimineață, un apartament din cartierul Drumul Taberei din București. Oamenii au fost evacuați din bloc, iar pompierii au reușit să stingă focul.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă