Toxiinfecție alimentară într-o tabără, la Fundata. 18 copii au ajuns la spital, alții sunt tratați în pensiune

×
Codul embed a fost copiat

18 copii au ajuns, în urmă cu puțin timp, cu ambulanțele, la trei spitale din județul Brașov, cu simptome de toxiinfecție alimentară. Se aflau în tabără, la Fundata, când au început să se simtă rău.

Alți elevi primesc îngrijiri la locul unde sunt cazați. Mai multe echipaje de la ambulanță și SMURD, inclusiv un autovehicul de transport victime multiple, au fost trimise la complexul turistic unde erau cazați circa 200 de copii, veniți din toată țara.

40 dintre ei, cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani, aveau dureri de burtă, grețuri și începuseră să verse încă de luni seară. Medicii i-au evaluat și au hotărât să-i trimită pe cei aflați în stare mai gravă la spital. În paralel, Direcția de Sănătate Publică şi cea Sanitar-Veterinară încearcă să stabilească de la ce alimente s-au îmbolnăvit copiii.

Părinții au fost înştiinţaţi de situație, iar câţiva dintre ei au şi ajuns la Braşov. Ei spun că și-au trimis copiii într-o tabără de limba engleză, care costă 2.100 de lei, pentru 6 zile. Sunt însoțiți de cadrele didactice de la şcolile la care învățau.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Numeroși copii luați cu salvarea, după ce au luat cina la o pensiune din Săcele: Ce au mâncat. Patroana dă vina pe cei mici
Numeroși copii luați cu salvarea, după ce au luat cina la o pensiune din Săcele: Ce au mâncat. Patroana dă vina pe cei mici

Pentru un grup de copii din Giurgiu, vacanța la munte s-a încheiat mai repede cu două zile decât plănuiseră. O parte dintre ei au ajuns de joi noapte la spitalele din Brașov cu simptome de toxiinfecție alimentară.  

Un bărbat a rămas paralizat, după ce o presupusă toxiinfecție alimentară s-a dovedit a fi o boală rară
Un bărbat a rămas paralizat, după ce o presupusă toxiinfecție alimentară s-a dovedit a fi o boală rară

Asam Iqbal părea să sufere de o toxinfecție alimentară, dar până la urmă a ajuns să paralizeze pentru că, în realitate, suferea de o boală rară.

Crește numărul persoanelor care s-au ales cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat eclere la o nuntă
Crește numărul persoanelor care s-au ales cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat eclere la o nuntă

Crește numărul persoanelor care au suferit toxiinfecţii alimentare după ce au mâncat ecleruri oferite la pachet la finalul unei nunţi din Cetatea de Baltă.

 

Alimente care pot duce la toxiinfecție alimentară în vacanță. Ce să eviți
Alimente care pot duce la toxiinfecție alimentară în vacanță. Ce să eviți

Curiozitatea de a încerca preparate din bucătăria internațională atunci când suntem în vacanță ne poate afecta sistemul digestiv producând toxiinfecție alimentară.

Zeci de copii, cazați la o pensiune din Sucevița, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară
Zeci de copii, cazați la o pensiune din Sucevița, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

Necazuri în vacanţă pentru zeci de copii din București cazați la o pensiune din Sucevița. Cei mici au avut nevoie de ajutorul medicilor pentru că aveau simptome de toxiinfecție alimentară.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă