Muncitorii români pleacă în străinătate pe salarii și de 5 ori mai mari. Unde pot câștiga 660 de lei pe zi

×
Codul embed a fost copiat

Deși a început sezonul agricol, zilierii de la noi, care se pricep să lucreze pământul, pleacă cu sutele în străinătate. Îi conving rapid salariile și de cinci ori mai mari, dar și condițiile.

În tot acest timp, fermierii români trebuie să găsească soluții sau să renunțe la anumite culturi.

Fermier: „Aș avea nevoie de cel puțin 10 oameni pentru înființare să pun vinete, gogoșar, ardei capia. Nu găsim oameni.”

Câți bani primesc românii plecați în alte țări față de România

În Olt, fermierii din bazinul legumicol Strejești – Pleșoiu – Grădinari sunt disperați. Numai în ultimele zile au plecat 100 de oameni.

În țară primeau 120 de lei pe zi, pe când în Spania iau 80 de euro, adică 400 de lei, în Elveția - 560 de lei, iar in Danemarca - 660 de lei pe zi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihai Enache, fermier: „Din șapte mai am doi și urmează și ăia să plece, deci rămânem doar cu familia. De la 100 de lei le-am da și 150 de lei, dar nu mai avem cui să îi dăm. Lor li se pare puțin, nouă ni se pare mult.”

„Condiții de muncă foarte bune, cazare foarte bună”

Mihai Chesnoiu, fermier: „Toți sezonierii cu care lucrau au plecat în trei tranșe. Fără intervenția statului, fără subvenționarea forței de muncă, nu o să reușim să plătim mai mult.”

Vali Nonea a plecat de trei săptămâni în Elveția. Muncește la roșii în solar și este extrem de mulțumit.

Vali: „Iarna asta care a trecut nu am avut nici bani de lemne. Nici porc de Crăciun. Toți care suntem aicea - că suntem mulți, suntem vreo o sută de oameni - suntem toți angajați cu contract de muncă. Condiții de muncă foarte bune, cazare foarte bună.”

Acasă însă legumele și fructele s-au copt. Iar agricultorii apelează la soluții disperate.

Un fermier a decis să plătească oamenii cu 15 lei pe oră, cu banii pe loc. Dar tot îi găsește greu.

Puterea medie de cumpărare a românilor

Leo Piț, fermier: „Echipa pe care am avut-o a plecat în Germania. Am mărit și noi prețurile, le dăm mai mult la oameni, ca oamenii să fie mulțumiți.”

Alții plănuiesc să cultive suprafețe mai mici. Cifrele autorițăților centrale arată că zeci de mii de români se duc să muncească în străinătate în fiecare an. Și vor fi tot mai mulți.

Adrian Hatos, sociolog: „Suntem undeva la 70% față de media europeană - puterea medie de cumpărare a veniturilor românilor. Diferența este suficientă pentru a atrage românii, și cei fără calificare, către slujbele necalificate din afară.”

Din ianuarie, tariful calculat pe oră, pentru un zilier în România, a fost majorat de la 13,58 lei la 15,23 lei. Pentru o zi de lucru de opt ore, înseamnă puțin peste 120 de lei. Din acești bani, statul reține impozitul și contribuția pentru pensie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.