Tot mai multe hoteluri de pe litoral primesc animale de companie. „Am avut cazată o iguană, un papagal sau un hamster”

×
Codul embed a fost copiat

Hotelurile de pe litoralul românesc sunt tot mai primitoare, cu animalele de companie. Numărul celor care acceptă prezența câinilor și a pisicilor s-a dublat față de anul trecut.

În unele locuri, musafirii cu patru picioare primesc apă, recompense, și au veselă specială. Sezonul acesta este al doilea în care câinii au voie pe plajă, dacă au aprobarea administratorilor.

În vârstă de patru ani și jumătate, Jack, un Russel Terrier, a fost deja de multe ori în vacanță la mare. În bagaj are întotdeauna jucăriile și culcușul.

Daniela Frandin, stăpâna lui Jack: „Jack se simte în elementul lui. A mers cu noi peste tot de când este mic, nu l-am lăsat niciodată să stea acasă. Am mers cu el în Grecia.”

Cum nu are cu cine să rămână acasă şi Maya călătorește cu stăpânii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adriana Beșliu, stăpâna lui Maya: „Nu aveam altă variantă, face parte din familie.”
Reporter: „Ce face Maya toată ziua la mare?”
Adriana Beșliu, stăpâna lui Maya: „Se joacă cu valurile.”

Bellamy Zahiu, proprietarul unui hotel din Mamaia: „Sunt foarte multe cereri, știm foarte bine cine are un animăluț acasă nu ar vrea să îl lase și să nu poată să vină cu el în vacanță pentru că s-ar simți ciudat.”

Dana Boerescu, managerul unui hotel: „În general clienții noștri vin cu căței, pisici, dar și excepții, am avut cazată în hotel o iguană, un papagal sau un hamster.”

Cele mai multe hoteluri care ne primesc cu prietenii necuvântători sunt în Mamaia, Eforie, Neptun și Olimp.

Ștefan Necula, managerul unei agenții de turism: „Sunt peste 105 unități față de anul trecut numărul acestora s-a dublat. Condițiile sunt mai bune anul acesta, parte din ei le oferă gratuitate, iar ceilalți îi taxează pentru animalele de companie.”

Căţeii pot zburda în voie și pe plajă. Boss și Jessica au mereu un bol cu fructe, ca să facă față arșiței.

Reporter: „Am văzut că le-ați pus coacăze acolo.”
Stăpână: „Da, le-am pus fructe, că e vară cald.”
Reporter: „Cum e cu căţeii la mare?”
Stăpână: „E bine, chiar normal.”
Reporter: „Cum de nu i-ați lăsat acasă?”
Stăpână: „Da ce să facă ei acasă? Pe căldura asta.”

Stăpâna se asigura că nu vor deranja pe nimeni.

Ștefan Andrei, managerul unei plaje: „Trebuie să avem respect și pentru restul oamenilor care nu vin cu animăluțul pe plajă și atunci totul e ok, dacă se strânge după el, dacă au lesă și botniță pentru cei care e cazul, totul e perfect.”

Proprietarii de animale care nu respectă regulile pot fi amendați cu până la zece mii de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.