Timişoara intră în scenariul verde. Ce restricții se vor impune în continuare

Decizie definitivă a Curții Supreme: Carantină impusă de Raed Arafat în Timișoara a fost ilegală
Agerpres

Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, prefectul Zoltan Nemeth, a anunţat sâmbătă că municipiul Timişoara a ajuns în scenariul verde, având raportată o rată de infectare COVID-19 de 1,40 la mia de locuitori.

Noile măsuri se aplică de duminică, 9 mai.

"Scăderea raportată coincide cu expirarea perioadei de 14 zile, la care urmau să fie reevaluate măsurile pe Timişoara, iar cu această ocazie, municipiul Timişoara iese de pe anexele cu restricţii suplimentare, fiind aplicabile restricţiile generale aplicabile din HG nr. 432/2021", a explicat prefectul Zoltan Nemeth.

Potrivit acestuia, de duminică, în municipiul Timişoara este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului (faţă de capacitatea de 30% permisă în ultimele două săptămâni).

Sunt permise, de asemenea, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului; activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăşi 50% din capacitatea maxima a spaţiului.

Citește și
Vaccinare
Situația campaniei de vaccinare în România. Sute de mașini, la coadă la centrul Drive Thru din Piaţa Constituţiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Activitatea sălilor de jocuri este în continuare restricţionată, indiferent de rata de infectare, conform art. 10 pct. 1 din HG nr. 432/2021.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi al Sănătăţii.

Spectacolele de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la trei persoane.

Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţa de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

Aceste activităţi sunt permise cât timp municipiul Timişoara are o incidenţă cumulată mai mică sau egală cu 1,5 la mia de locuitori. Dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ sau localitate este mai mare de 1,5 la mia de locuitori, CJSU, în termen de 48 de ore de la depăşirea incidenţei de 1,5 la mia de locuitori, trebuie să constate depăşirea limitei în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite, care se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Copii bătuți și abuzați de familia la care erau în plasament, în Timișoara
Copii bătuți și abuzați de familia la care erau în plasament, în Timișoara

Poveste cutremurătoare în Timișoara! Magistrații au decis să mențină starea de arest pentru o familie întreagă - soț, sotie și fiul celor doi - care ar fi abuzat trei frați, luați în plasament.

Situația campaniei de vaccinare în România. Sute de mașini, la coadă la centrul Drive Thru din Piaţa Constituţiei
Situația campaniei de vaccinare în România. Sute de mașini, la coadă la centrul Drive Thru din Piaţa Constituţiei

Un maraton de vaccinare începe marți în centre ale Ministerului Apărării din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara, unde oamenii se pot prezenta fără programare.

Centrele de vaccinare ale spitalelor militare, deschise non-stop, timp de o săptămână, începând de marți
Centrele de vaccinare ale spitalelor militare, deschise non-stop, timp de o săptămână, începând de marți

Centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara sunt deschise, începând de marţi, de la ora 8,00, pentru populaţia generală care doreşte să se imunizeze anti-COVID.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.